Peste 30 de mii de credincioși ortodocși sârbi sărbătoresc în aceste zile Crăciunul pe Rit Vechi, majoritatea lor aflându-se în satele din Clisura Dunării:Svinița, Liubcova, Moldova Veche, Măcești, Pojejena, Divici, Belobreșca , Radimna, Lescovița și Comuna Socol .Una dintre tradițiile locale prevede ca în seara de Ajun, după slujba religioasă, să se iasă în curtea bisericii și să se aprindă ,,badnjak,, -o creangă de stejar sau o buturugă de stejar.
Semnificația acestui obicei este păstrată de sute de ani de către bisericile locale și credincioșii sârbi.Lemnul de stejar reprezintă lemnul din care a fost făcută crucea răstignirii Domnului, iar aprinderea acestui lemn comemorează momentul în care păstorii din Bethleem au aprins focul când au aflat vestea Nașterii Domnului. Un alt obicei vechi este ca în seara de Ajun cina să fie servită pe jos, pe paie, iar mâncarea să fie de post, paiele nemăturându-se până după Crăciun.
Paiele anunță nașterea Mântuitorului și se împrăștie peste tot în gospodării , fiind aducătoare de belșug și sănătate. Crăciunul, la ortodocșii sârbi, este sărbătoarea familiei, a împăcării. Dacă sunt oameni care s-au certat între ei ani de zile, ziua Crăciunului e ziua împăcării. Este ziua în care, după slujbă, toți își urează sănătate și împlinire și, bineînțeles, urarea: ,,Hristos se rodi !”.
De Ioana Negriu
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.