Nici acum nu mă crede nimeni când spun că polica e curvă? Adică, vii domnule şi îţi faci o campanie electorală bazată pe oprobiul adresat preşedintelui care nu este român ci neamţ şi premierului, care Julien chemându-se este franţuz sută la sută şi nu român. Ai prostit lumea şi ai preluat puterea. Ce premier propui tu acum? Surpriză, ar spune unii. Mitocănie însă se cheamă. Premierul nominalizat de teleolteanul Dragnea nu este român. Este tătar. Şi musulman. Asta, aşa, în ciuda proştilor de prin Occident ce sunt înţepaţi aproape zilnic de iubitorii lui Alah. Asistăm la o ipocrizie fără margini. Ne debarasăm de ce spune Constituţia, cum că suntem egali cu toţii, indiferent de religie, sex, naţionalitate. Drept este că suntem români cu toţii. Dar, când tu îl înjuri pe Klaus că este neamţ, pe Cioloş că este francez, cum poţi veni să numeşti un tătar pentru postul de premier? Eşti ipocrit, eşti cinic? Sau doar vizezi o negare a preşedintelui? Pe care să-l acuzi ulterior că destabilizează şi nu ţine cont de voinţa majoritară a electoratului. Dacă Dragnea şi-a dorit o nominalizare surpriză la funcţia de premier a reuşit. Teamă mi-e că i-a surprins şi pe membrii săi de partid. Cine oare, om cât de cât lucid, poate crede că acum, la o zi de la atentatele produse în Europa în numele lui Alah cel Mare, este potrivit să produci o premieră în statele UE şi NATO, prin propunerea de premier a unui musulman în România? Unii vor reacţiona pe ideea de corectitudine politică. Adică, nu contează religia, sexul etc. El este omul. Dar, nu cred că trebuie să facem rabat de la simboluri. Care sunt exacerbate în Europa de astăzi. Din acest punct de vedere, nominalizarea doamnei Sevil Shhaidesh mi se pare o provocare.
De,Dan Popoviciu
Sa auzim de bine!
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.