Primul prefect tehnocrat din Caraş-Severin este o femeie, Florenţa-Maria Albu, învestită în funcţie, sâmbătă, 2 aprilie, la Reşiţa. Ceremonialul solemn de învestire a avut loc în sala de şedinţe a Palatului Administrativ Caraş-Severin. La eveniment au participat, Constantin Mihart, director în Direcţia Generală de Îndrumare şi Control a Instituţiei Prefectului , deputaţi, senatori, subprefectul judeţului, primari, funcţionari, directori de instituţii deconcentrate, feţe bisericeşti din Caraş-Severin.
După ce Constantin Mihart a citit hotărârea de guvern privind numirea temporară a Florenţei Albu în funcţia de prefect, aceasta a depus jurământul.
După ceremonia de învestire, prefectul Florenţa-Maria Albu a declarat:
„Mă simt extrem de onorată că astăzi am fost numită prefectul judeţului, sigur, pentru o perioadă determinată. Eu sunt funcţionar public şi, după o perioadă, mă voi întoarce la funcţia publică pe care am deţinut-o până acum. Ca obiective, vreau să spun că avem, în lunile următoare, organizarea alegerilor în cele mai bune condiţii e legalitate şi transparenţă. Îmi doresc să finalizăm legile fondului funciar, să facem echipă cu serviciile publice deconcentrate, cu instituţiile publice şi cu autorităţile publice locale, astfel încât să putem soluţiona problemele care se ivesc în judeţ. Nu în ultimul rând, vrem să ne apropiem mai mult de cetăţean, să fim mult mai transparenţi! Şi acest lucru se va întâmpla chiar de luni, pentru că cetăţenii judeţului trebuie să ştie ce lucrăm noi!”Florenţa Maria-Albu a mai spus că eticheta de prefect tehnocrat nu o deranjează, dimpotrivă, o onorează, pentru că a fost întotdeauna imparţială şi nu a favorizat pe nimeni, nici pe criterii politice, nici pe alte motive. Noul prefect a mai precizat că nu cunoaşte culorea politică a celor mai mulţi primari.Florenţa-Maria Albu este economist şi, de aproape 24 de ani, lucrează în Instituţia Prefectului. În ultimii ani a fost şef de serviciu la Serviciul de Afaceri Europene din cadrul Prefecturii Caraş-Severin.
Lazăr Câmpeanu
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.