În cadrul marilor sărbători creștine, un loc important îl are și Boboteaza (Botezul Domnului), ținută în fiecare an în a șasea zi a lunii ianuarie. Sărbătoarea ne reamintește cele petrecute la apa Iordanului, unde Ioan Botezătorul l-a botezat pe Iisus, înainte ca acesta să intre în viața publică, în jurul vârstei de 30 de ani. Botezul Domnului sau Boboteaza, alături de ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, prăznuită în 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi, totodată, al celor dedicate naşterii Mântuitorului Iisus Hristos.
La Bobotează se sfințesc toate apele. Apa sfințită (Agheasma Mare) luată acum are puteri miraculoase, ea nu se strică niciodată, căpătând puteri supranaturale prin intervenția directă a Duhului și Spiritului Sfânt.
Totodată, în ajunul Bobotezei, preotul merge pe la toate casele cu Iordanul, sfinţind gospodăriile cât şi pe locuitorii acestora. Tradiția spune că cine va posti în această zi va avea noroc tot anul.
Aşa cum este tradiţia, în ziua de Bobotează și Parohia Ortodoxă din Moldova Nouă face un pelerinaj prin oraş până pe malul Dunării, unde preoţii săvârşesc slujba Agheasmei Mari. După ce apa este sfinţită, tot cu respectarea tradiţiei, preoţii aruncă o cruce de lemn în apele Dunării iar tinerii se aruncă în apă pentru a recupera crucea de la Bobotează. Se spune că cel care apucă primul crucea din apele Dunării va fi sănătos întregul an şi va avea parte numai de noroc şi binecuvântare din partea lui Dumnezeu.
Ioana Negriu
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.