Aristocraţii României, ,, parlamentarii,, , vor lefuri mai mari, dacă se poate duble, başca facilităţi… şi nu sunt puţine la număr. La modul cum conduc România nu ştiu dacă ar trebui plătiţi. Odată cu discutarea în această sesiune parlamentară a Legii Salarizării în mediul public, în mod cert şi parlamentarii vor beneficia de o creştere substanţială a indemnizaţilor, circa 9000 lei/luna , fără alte facilităţi, diurne, deplasări etc. De foarte multe ori suntem martorii unor evenimente media referitoare la greve pentru salarii mai mari sau greve împotriva disponibilizărilor, atât din mediul privat, cât şi din mediul public, recomandarea patronatelor sau a ministerelor când au de-a face cu asemenea cerinţe atât din partea angajaţilor statului cât şi din mediul privat fiind doar una singură:,, TREBUIE SĂ FACEM DISPONIBILIZĂRI pentru reducerea cheltuielilor şi apoi vorbim de majorări salariale!,,
Parlamentarilor de ce nu li se aplică aceeaşi măsură, mai ales că, în noiembrie 2009, în urmă referendumului, peste 77% dintre participanţii la vot au votat pentru un Parlament Unicameral şi un număr de 300 de parlamentari. Azi, avem un parlament compus din 176 de senatori şi 407 deputaţi, adică 583 de ,, Aristocraţi,, , parlamentari care, mai mult ca sigur, vor face front comun pentru majorarea indemnizaţiilor … de…,, obrazul subţire cu cheltuială se ţine,, .
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.