HC Adrian Petrea Reşiţa a învins, duminică, 6 septembrie, pe teren propriu, în etapa a 4-a, a Ligii Naţionale de handbal masculin, echipa Dunărea Călăraşi, într-un meci viu disputat, care, spre final, s-a jucat pe muchie de cuţit. Reşiţenii au condus în prima repriză şi cu 6 goluri, dar, în ultimele minute, oaspeţii, coordonaţi de antrenorul Aihan Omer, s-au apropiat la 2 goluri. Fluierul final a consemnat victoria reşiţenilor, 28-25, victorie obţinută în faţa a peste 1000 de spectatori, care şi-au încurajat fremetic echipa favorită.
De la HC Adrian Petrea cei mai buni marcatori au fost Cristian Lela (9 goluri), Ioan Stan (6) şi Ilie Vaidasigan (5).
Golgheterii echipei Dunărea Călăraşi au fost Alin Şania (8 goluri) şi Vladimir Carali (5 goluri).
HC Adrian Petrea: Shota Tevzadze – Lucian Ignat, Mihail Huta (1), Ilie Vaisasigan (5), Tiberiu Popovici, Cristian Lela (9), Mihai Rohozneanu (1), Florin Dospinescu (3), Eremia Pîrîianu, Dusan Trifkovic, Marius Bahan (3), Ioan Stan (6).
Antrenor: Adrian Petrea
Dunărea Călăraşi: Valeriu Erhan, Iulian Andrei, Vadim Brazhnyk – Roman Zacaciurin Constantin Ignat, Răzvan Gavriloaia (4), Mateaş Gaiţă (1), Alin Şania (8), Adi Mitrea, Sabin Ignat (1), Saşa Yuzhbabenko, Vladimir Carali (5), Anatoli Bulov (2), Oleg Kumogorodsky (2), Pavlo Gurkovsky (2).
Antrenor: Aihan Omer
Arbitru A: Sebastian Mîrza (Cluj), Arbitru B: Cristian Nedelea (Cluj)
Pe primul loc în clasamentul Ligii Naţionale se află HC Odorhei, cu 12 puncte. Pe locurile 2, 3 şi 4 se află Dinamo, Steaua şi HC Adrian Petrea, toate trei cu câte 10 puncte din 4 meciuri.
În etapa următoare, HC Adrian Petrea Reşiţa va juca în deplasare cu Energia Târgu Jiu.
Lazăr Câmpeanu
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.