HC Adrian Petrea a jucat, joi, 27 august, primul meci acasă din Liga naţională, în faţa a circa 1000 de spectatori, în Sala Polivalentă din Reşiţa, în compania echipei HC Vaslui. Meciul a fost aprig disputat, pe alocuri cu durităţi, cu eliminări, dar, a fost şi un joc în ritm susţinut, cu faze spectaculoase, cu răsturnări de scor. În prima repriză reşiţenii au condus şi cu 5 goluri, însă la pauză scorul a fost strâns, 15-14. În repriza a doua s-a mers de la egal la egal, până în minutul 41, când scorul era 21-21. HC Vaslui a înscris de patru ori fără să primească gol, ducând scorul la 21-25. Cu 5 minute înainte de încheierea partidei, scorul era 22-26, şi vasluienii păreau că au victoria în mâini şi cele trei puncte în buzunar. Elevii lui Adi Petrea, însă, au avut o revenire spectaculoasă şi meciul s-a încheiat la egalitate, 27-27.
Antrenorul echipei HC Vaslui, Sandu Iacob: „Dacă mă uit la minutul douăzeci şi ceva, atunci Reşiţa avea plus cinci, şi mă uit la finalul meciului, atunci sunt foarte mulţumit. Dacă e să mă uit la reprizea doua, când am avut noi plus cinci (n.n. – Vasluiul a avut, de fapt, plus 4) sunt dezamăgit. S-au întâlnit două echipe bune. În primul rând, lucrul cel mai bun astă seară a fost combativitatea jucătorilor. Şi de o parte şi de cealaltă s-a jucat un handbal adevărat, la bătaie, cum ne place nouă să spunem, şi suntem bucuroşi că, atât Adi (Petrea), cât şi eu am reuşit să transmitem asta jucătorilor şi bănuiesc că publicul a apreciat ce a văzut”.
Adrian Petrea: „Vreau să încep prin a mulţumi suporterilor pentru prezenţa în număr mare. Cum am declarat de la început, obiectivul nostru numărul unu este publicul din Reşiţa, să fie alături de noi , să ne sprijine. În al doilea rând, vreau să-l felicit pe Sandu Iacob, vreau să felicit echipa, pentru munca depusă acolo. În seara aceasta s-au întâlnit două echipe care s-au bătut pentru victorie. (…) Din punctul meu de vedere, sunt puncte pierdute acasă. Mă aşteptam să avem cu Vasluiul un meci foarte greu, ne-am dorit să câştigăm, puteam să şi pierdem. Nu pot să nu remarc revenirea noastră pe final de meci, când am reuşit să egalăm”.
HC Adrian Petrea: Shota Tevzadze, Andrei Drăghici – Mihai Rohozneanu (5), Ilie Vaidasigan (4), Olexandr Starchenko (4), Florin Dospinescu (3), Ştefan Huta (3), Ioan Stan (3), Eremia Pîrîianu (2), Sebastian Pîrvan (2), Lucian Ignat (1), Alexandru Popovici, Andrei Lela, Robert Rugaci, Pavel Grozăvescu, Marius Bahan.
Antrenor: Adrian Petrea.
HC Vaslui: Tudor Stănescu, Bogdan Pralea – Ioan Polocoşer (7), Didi Hrimiuc (5), Doru Hagiu (4), Alin Roşu (3), Gabriel Bujor (2), Mihai Bujor (2), Mihai Sandu (2), Gabriel Cotunghiu (1), C-tin Moldovan (1), Adrian Pasere, Valentin Anton, Vasilică Barac.
Antrenor. Sandu Iacob.
Arbitri: Marcel Sas (Bihor) şi Marius Pintea (Cluj).
După primele două etape, cu o victorie şi un meci egal, HC Adrian Petrea Reşiţa se află pe locul 6, cu 4 puncte. Pe primele locuri se află patru echipe, care au obţinut victorii în cele două etape: Steaua Bucureşti, HC Odorhei, Dunărea Căşlăraşi şi CSM Bucureşti.
În etapa a 3-a, HC Adrian Petrea joacă în deplasare, duminică, 30 august, ora 18, cu Danubius Galaţi.
Lazăr Câmpeanu
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.