Voinţa Lupac şi-a diminuat mult şansele de a accede în Liga a III-a, după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, a pierdut primul meci din barajul cu ASU Politehnica Timişoara, la diferenţă de 4 goluri. Prima repriză a fost echilibrată, terminându-se la egalitate, însă, după pauză, timişorenii au pornit un festival de goluri.
Echipa timişoreană, considerată favorită, a suferit în prima repriză, Voinţa Lupac deschizând scorul în minutul 3, prin Mezin. Egalarea a venit după numai 5 minute, prin Drăghici. Până la pauză nicio echipă nu a mai găsit drumul spre poartă.
Nici începutul reprizei a doua nu s-a arătat promiţător pentru timişoreni, oaspeţii baricadându-se în apărare, blocând cu succes atacurile şi şuturile gazdelor. Golul din minutul 60, înscris de Adrian Ilie, introdus în teren după pauză, i-a descătuşat pe cei de la ASU Poli, care au mai înscris prin Ghinescu (min. 62), Drăghici (min. 83, penalty) şi Gavriluţă (min. 86). În minutul 90, Drăghici a ratat un penalty.
De remarcat că echipa ASU Politehnica a beneficiat de încurajările a peste 2000 de suporteri, care au creat o atmosferă de mare sărbătoare. La meci a asistat şi preeşdintele FRF, Răzvan Burleanu.
ASU Politehnica Timișoara: Burtic – Contescu, Gavriluță, Gălan – Naidin (min. 85, Feraru), Rebenciuc (min. 79, Filimon) – Vucea (min. 46, Budur), M. Stancu (min. 46, Adrian Ilie), Ghinescu – Drăghici. Antrenor: Sorin Brîndescu.
Voința Lupac: Petruț – Costachi, Vișatovici (min. 61, Creangă), Dömöndi, Oncică – Moți (min. 54, Loba), Mezin (min. 90, Nicolici), Lazarovici, Târbăț – Străin, Marta. Antrenor: Boșco Vișatovici.
Returul barajului de claificare pentru Liga a III-a, va avea loc sâmbătă, 27 iunie, de la ora 17.30, la Lupac.
Lazăr Câmpeanu
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.