Reșița fierbe din nou! După ani de bătălii pentru un metru pătrat de asfalt unde să-și lase mașina, Primăria Reșița a decis să organizeze o licitație publică pentru locurile de parcare de domiciliu și reședință rămase vacante. Mii de șoferi sunt deja cu ochii pe anunț, iar nervii sunt întinși la maximum: „În sfârșit se face ordine, dar o să fie și mai mare bătaie pe ele!”, ne-a declarat un locuitor din centru, care a dorit să-și păstreze anonimatul.
Prioritate pentru persoanele cu dizabilități – dar după 14 aprilie, se deschide poarta pentru toți!
Potrivit anunțului oficial al Direcției pentru Administrarea Domeniului Public și Privat – Serviciul Parcări, procesul va fi etapizat pentru a fi „echitabil”.
- 1 aprilie – 14 aprilie 2026: doar persoanele cu dizabilități pot depune cereri
- 15 aprilie – 30 aprilie 2026: oricine altcineva poate intra în competiție
Mulți rezidenți salută ideea, dar alții sunt sceptici. „De ani de zile parcăm pe trotuare și în curți străine. Acum o să ne batem cu banii pe un loc? O să vedem cine are relații și cine nu”, ne-a spus o mamă din Reșița, sub protecția anonimatului.
Bombă! Din 15 aprilie se depun cereri și ONLINE!
Cea mai mare noutate: începând cu data de 15 aprilie 2026, reșițenii vor putea depune cererile direct de pe telefon sau calculator, fără să mai stea la cozi la Primărie. Platforma oficială este deja pregătită: parcaridedomiciliu.primariaresita.ro. Acolo veți găsi și lista completă cu toate locurile de parcare disponibile – un fel de „piață online” a locurilor de parcare. Transparent? Teoretic da. Dar unii locuitori sunt deja suspicioși: „Să vedem dacă nu o să se blocheze site-ul exact când se deschide sau dacă nu apar ‘pile’ online”, ne-a mărturisit un alt reșițean.
Cartiere întregi, scoase din joc! De ce?
Nu toată lumea poate participa la această rundă de licitație. Primăria a exclus temporar trei zone importante din cauza lucrărilor de modernizare aflate în desfășurare:
- Microraion 3
- Microraion 4
- Calea Caransebeșului




Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.