Guvernele din 2009, încoace, n-au mai alocat, practic, bani pentru drumurile judeţene, fapt care le-a transformat, pe unele dintre ele, într-un adevărat ciur. Este mai ales cazul zonei de până la Grădinari dar şi multe alte tronsoane. Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, a afirmat vineri că aceşti bani, proveniţi din sumele defalcate din TVA, nu mai vin de ani de zile, practic, de la guvernele din 2009, încoace, s-au oprit aceste finanţări. Doar între 1992 şi 1996 s-a mai înregistrat un asemenea caz, susţine Frunzăverde.
„Cu toate acestea, vom interveni, cu fonduri proprii ale Consiliului judeţean, pe toate tronsoanele de drum unde e nevoie de refaceri şi reparaţii, afirmă Sorin Frunzăverde. Banii aceştia constituie o anexă a bugetului de stat şi ei trebuie să vină prin Ministerul Dezvoltării.”
În special, după iarna aceasta, multe drumuri judeţene se află în stare deplorabilă, de aceea ar fi necesară, e inutil, să mai afirmăm, intervenţia cât mai rapidă a autorităţilor centrale.
Daniel Botgros
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.