Tot mai multe voci sustin ca toata aceasta campanie cu virusul pestei porcine africane nu reprezinta decat o manevra menita sa-l distruga pe producatorul autohtonaducandu-l nejustificat la faliment.Iata ce comunicat primim:
„În România avem o epidemie falsă de pestă porcină africană, al cărei scop este distrugerea capitalului autohton și aducerea la sapă de lemn a țăranului român!
5,6 milioane kilograme de carne de porc au fost distruse prin incinerare/îngropare, ceea ce înseamnă 10% din consumul anual de carne al românilor!
Acțiunea pesta porcină africană va incinera până la finalul anului peste 1 milion de porci!
România a pierdut statutul de țară liberă de pestă porcină și nu mai poate exporta carne de porc timp de 3 ani!
Pesta porcină africană poate provoca României pierderi de miliarde de euro!
Pesta porcină aduce sărăcie în România! Plata despăgubirilor pentru animalele ucise și incinerate/îngropate se face la valoarea de piață stabilită de către o comisie, în termen de 90 de zile de la uciderea animalului! Proprietarii de porci din gospodăriile țărănești riscă amenzi cuprinse între 3000 lei și 6000 lei, dacă nu declară animalele bolnave la medicul veterinar în termen de 48 de ore!
Pesta porcină aduce foametea în România, mii de familii din mediul rural vor fi lipsite de hrană prin confiscarea porcilor în vederea incinerării!
Pesta porcina distruge afacerile mici cu carne de porc!
Pesta porcină produce șomaj, mii de angajați vor fi disponibilizați!
Opriți distrugerea zootehniei românești!
Opriți distrugerea țăranului român!
Opriți distrugerea producătorilor tradiționali de produse din carne de porc!
APC pichetează în data de 2 august sediul Ministerului Agriculturii și cel al ANSVSA!
Reprezentanții marilor crescători de porci solicită interzicerea creșterii porcului în gospodăriile țărănești pe motiv că țăranii sunt responsabili de răspândirea virusului pestei porcine africane! Cozile de topor vor să îngroape țăranul român! Acțiunea pesta porcină e cu bătaie lungă! Falimentarea crescătorilor de porci va duce la falimentul în aval și în amonte al multor societăți comerciale (producători și distribuitori de cereale, mici transportatori, unități de abatorizare, mici unități locale de producție preparate din carne de porc, unități comerciale de desfacere etc.) Lucrurile au scăpat de sub control, reprezentanții unor direcții sanitar veterinare din județele aflate în carantină fac abuzuri. De exemplu, unui mic crescător de porci din județul Tulcea care are o exploatație de 2000 de capete i se refuză de către DSVSA Tulcea eliberarea autorizației de comercializare a porcilor ajunși la greutate de sacrificare cu toate că analizele medicale atestă faptul că acei porci sunt sănătoși. De asemenea, respectivului fermier i s-a interzis aprovizionarea cu cereale a fermei pe motiv că poate contamina efectivul de porci cu pesta porcina africană. Lipsa hranei în ferma respectivă a dus la apariția canibalismului între animale. Totodată, comercianții datorită psihozei instalate la nivel național nu se mai aprovizionează cu carne de porc din județele aflate în carantină. Reprezentanții direcțiilor sanitar veterinare din teritoriu au drept de viață și de moarte asupra crescătorilor de porci, ei hotărăsc care ferme trebuie lichidate și care nu.
Vectorul pestei porcine africane din România poate fi și carnea de porc congelată din import! Potrivit informațiilor de pe site-ul ANSVSA, virusul pestei porcine rezistă mai mulți ani în carnea congelată! APC solicită ANSVSA-ului să facă publică situația importurilor de carne congelată de la începutul acestui an și până în prezent, pe fiecare țară de proveniență, precum și rezultatele analizelor specifice identificării virusului pestei porcine africane realizate de ANSVSA pentru fiecare lot de carne congelată din import aferent perioadei .
ANSVSA cheltuie milioane de lei pe soluții de dezinfecție, care nu au niciun efect în privința stopării răspândirii virusului pestei porcine africane, fapt care reiese foarte clar din modul în care evoluează răspândirea acestui virus. Acești bani ar trebui să ajungă la țărani sub formă de despăgubiri acordate la valoarea de piață din momentul confiscării animalului și plătite în cel mult 7 zile de la momentul la care s-a realizat confiscarea animalelor! În realitate, autoritățile doar promit despăgubiri țăranilor, fără a menționa cuantumul acestora și perioada de timp în care vor fi acordate!
Pesta porcină africană afectează zona de Sud-Est a României, unde există 16,6% din efectivul de porci al României, adică circa 750.000 de porci, din totalul de 4,5 milioane porci, respectiv zona de Nord-Vest a României, unde există 13,8% din efectivul de porci al țării noastre, ceea ce înseamnă circa 620.000 de porci din totalul de 4,5 milioane porci. Având în vedere evoluția galopantă a pestei porcine africane în zonele respective, în acest moment există un risc foarte mare ca în următoarele luni să fie sacrificate în vederea incinerarii 1,3 milioane porci, ceea ce reprezintă circa 30% din efectivul de porci al țării noastre.
Cum s-a ajuns aici? Cine este responsabil de pagubele generate de această epidemie? Sunt întrebări generate de probleme care în acest moment trebuie să fie prioritare pe agenda publică a Guvernului României, a Consiliului Suprem de Apărare al Țării și al Parlamentului României.
Din păcate, se încearcă să se facă vinovat doar porcul mistreț de această catastrofă economică și socială a țării!
Având în vedere cele menționate mai sus, Asociația Pro Consumatori, organizație de utilitate publică, cu 28 de ani de activitate în domeniul protecței consumatorilor, solicită:
Președintelui Senatului României și Președintelui Camerei Deputaților să convoace Biroul permanent al celor două camere în vederea stabilirii unei sesiuni extraordinare a Parlamentului României pentru a dezbate și a găsi soluții la criza economică și socială generată de pesta porcină africană!
Parchetului General al României și Direcției Naționale Anticorupție realizarea de anchete la sediul ANSVSA și direcțiile sanitar veterinare din teritoriu pentru a verifica: modul în care s-au respectat procedurile europene aplicabile pestei porcine, modul în care s-au realizat analizele pentru confirmarea existenței virusului pestei porcine, modul în care s-a realizat confiscarea animalelor de la cetățeni, modul în care s-au distribuit contractele către firmele care se ocupă cu dezinfecția, soluțiile folosite la dezinfecție și concentrația substanței active din fiecare soluție!
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.