Un caz uman rar de ciumă bubonică a fost identificat recent în Statele Unite, în Oregon, infectându-se de la pisica sa, potrivit autorităţilor sanitare locale, relatează AFP, potrivit news.ro.
Boala, care a provocat Ciuma Neagră, o pandemie ce a ucis cel puţin o treime din populaţia Europei în Evul Mediu, este rară în ţările dezvoltate şi poate fi tratată în prezent, dar rămâne potenţial periculoasă. Pacientul locuieşte în comitatul Deschutes, în nord-vestul Statelor Unite. El urmează în prezent un tratament şi s-a infectat probabil de la pisica sa. “Tuturor contactelor apropiate ale cetăţeanului şi ale animalului său li s-au administrat medicamente pentru a preveni boala”, a declarat doctorul Richard Fawcett, ofiţerul de sănătate al comitatului Deschutes, după ce cazul a fost anunţat săptămâna trecută. Potrivit autorităţilor, simptomele ciumei la om apar până la opt zile de la expunerea la un animal bolnav sau dacă a fost muşcat de un purice. Simptomele pot include febră, greaţă, slăbiciune, frisoane şi dureri musculare. Dacă nu este diagnosticată la timp, ciuma bubonică se poate transforma în ciumă septicemică – o infecţie a fluxului sanguin – sau ciumă pneumonică, care afectează plămânii. Ambele boli sunt mult mai grave. “Din fericire, acest caz a fost identificat şi tratat în stadiile incipiente ale bolii, reprezentând un risc redus pentru comunitate”, au precizat autorităţile într-un comunicat. “Nu au apărut alte cazuri de ciumă în cursul anchetei”, au adăugat acestea. Potrivit Centers for Disease Control and Prevention (CDC), principala agenţie federală de sănătate, în Statele Unite se înregistrează în medie şapte cazuri de ciumă la om în fiecare an. În Oregon, ultimul caz de ciumă bubonică semnalat data din 2015, potrivit administraţiei sanitare din acest stat cu peste 4,2 milioane de locuitori.O stii Dumnezeu ceva despre americani, de-i loveste cu ciuma bubonica!
N-OM AVEA NOI MULTE, DAR DROGURI AVEM DIN BELSUG!
Alina Gorghiu, a declarat că problema cea mai mare pentru minori este cea a consumului de droguri și că drogurile sunt „ieftine și superaccesibile”.Iată ce a spus Ministrul Justiției: „Minorii traficanți sunt și ei ca orice persoană anchetată, depinde de tipul de droguri pe care îl comercializează. Problema cu minorii e cea de consum și nu avem infrastructură să avem grijă de ei”Ea a precizat că drogurile pot fi găsite „la orice colț de stradă” și că tentația adolescenților este ajutată de prețurile mici, iar ea dorește să construiască opt centre de dezintoxicare.„Făcute de stat împreună cu privatul, dacă dorește, pe fonduri europene sau naționale, pentru că astăzi drogurile sunt ieftine și superaccesibile, le găsești la orice colț de stradă, dar, din păcate, să tratezi dependența n-ai unde și costă și foarte scump, dacă găsești loc de tratare”, a punctat ministrul.În toamna anului trecut, Gorghiu spunea că, din datele Agenţiei Naţionale Antidrog, în România sunt milioane de consumatori de droguri și că nu pot fi băgaţi cu toţii la închisoare.Am dat noi resurse, dar tot ne-am ales cu ceva de la Occident!
INTAI PRESEDINTE SI PE URMA BACALAUREAT!
Potrivit unor surse politice din interiorul PSD, Marcel Ciolacu a insistat să fie susținut ca și candidat unic al coaliției la alegerile prezidențiale, astfel liberalii au ieșit șifonați de la negocieri.Se pare că liderul PSD vrea să îi păcălească din nou pe români. Acesta se vede candidat la prezidențiale fără bacalaureat. Nimeni nu a văzut această diplomă a premierului.PSD şi PNL nu au ajuns la un acord privind o comasare a alegerilor locale cu europarlamentare şi parlamentare cu prezidenţiale. În lipsa unei înţelegeri între cele două partide, alergerile ar urma să aibă loc la termen.Până în prezent, se ştie doar data alegerilor europarlamentare, stabilite la nivel european în 9 iunie.Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat la sediul partidului, înainte de şedinţa de coaliţie în care se discută variantele de comasare a alegerilor şi calendarul acestora, că nu se pune problema unor candidaţi unici ai coaliţei şi că PNL trebuie să aibă propriul său candidat la prezidenţiale, pentru că este sănătos pentru democraţie.Asa e in politica: Daca ajungi la putere/Carte multa nu se cere!
ILIESCU S-A LUAT DE GANDURI
Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat miercuri, de o Curte de apel din Paris, la un an de închisoare, din care jumătate cu suspendare, pentru finanțarea ilegală a campaniei sale electorale din 2012. Într-o primă instanță, fostul șef de stat primise, în 2021, o condamnare de un an, cu executare, decizia instanței fiind atacată cu apel de Nicolas Sarkozy.În ceea ce este cunoscut ca „afacerea Bygmalion”, fostul președinte este acuzat, alături de alte 12 persoane, că partidul său, Les Republicains, ar fi colaborat cu o firmă de relații publice pentru a ascunde costurile campaniei sale electorale din 2012, când a candidat pentru un nou mandat.El a negat în permanență acuzațiile.În primă instanță, fostul președinte a fost găsit vinovat și a fost condamnat la un an de închisoare, însă instanța a specificat că executarea pedepsei ar trebui să ia forma arestului la domiciliu monitorizat electronic, transmite Agenția France Presse (AFP).Uite ca se poate ca un fost presedinte sa faca puscarie!Se aude, domnule Iliescu?
EUROPA SANCTIONEAZA!
Uniunea Europeană propune, în premieră, sancțiuni pentru companiile din China continentală, dar și din Honk Kong și India, care livrează tehnologii care susțin armata Rusiei în războiul declanșat în Ucraina, scrie publicația britanică The Guardian.Ca parte a celor mai recente măsuri care vizează închiderea lacunelor care îi permit Rusiei să direcționeze tehnologia militară prin țări terțe către fabricile sale de arme, UE propune să sancționeze, în premieră, inclusiv companii din China continentală, transmite publicația britanică.Astfel, trei companii din China continentală, dar și alte patru din Hong Kong și una din India, figurează pe un document de peste 90 de pagini cu companii și persoane pe care statele membre ale UE ar dori să le includă pe o listă de sancțiuni în creștere, înainte de marcarea a doi ani de la declanșarea invaziei Rusiei în Ucraina.În pregătirea unei întâlniri programate miercuri la Bruxelles, între reprezentanți ai UE, Marii Britanii și SUA, o sursă, a cărei identitate nu este menționată, a spus că este nevoie de mai mult instrumente pentru ca Rusia să nu găsească breșe la sancțiunile care i-au fost impuse.„Rusia își încordă fiecare mușchi pentru a evita sancțiunile noastre, dar trebuie să facem mai mult. Trebuie să închidem lacunele, să țintim rutele de eludare, să tragem și mai mult în jos veniturile”, a spus sursa menționată.Oficialii UE sunt îngrijorați că tehnologie militară vândută în afara blocului comunitar ajunge ulterior din țări terțe în Rusia. UE este deosebit de îngrijorată de faptul că tehnologia este vândută în afara blocului și apoi își găsește drumul către Rusia prin țări terțe. Astfel, serviciul diplomatic al UE ar propune, conform The Guardian, adăugarea a 20 de firme pe lista neagră a celor care oferă sprijin armatei rusești.Între acestea se numără trei companii din China, una din Turcia și una din India. Firmelor din țările UE li s-ar interzice astfel să facă afaceri cu companiile respective. UE a mai propus și în 2023 includerea a cinci companii din China pe lista respectivă, însă a renunțat la propunere, după reticența Beijingului dar și a unor state comunitare. Atata poate UE, atata face!
PUTIN UMOR
La spovedanie
O blondă la spovedanie:
– Părinte, am preacurvit.
– De câte ori, fiica mea?
– Părinte, am venit să mă spovedesc, nu să mă laud!
Apa mică
Un șofer ajunge cu mașina pe malul unui râu și îl întreabă pe un polițist care pescuia dacă apa este adâncă. Acesta îi răspunde că nu, iar șoferul decide să intre cu mașina în râu. Cu toate acestea, mașina se scufundă, iar șoferul, neputând să-și salveze vehiculul, reușește cu greu să iasă din apă.
Furios, începe să țipe la polițist:
– Ai spus că apa este mică, și uite că era să mă înec!
– Pe onoarea mea, acum 10 minute era mică; au trecut niște rațe, și apa abia le ajungea până la piept!
Bradul de Crăciun
Două blonde căutau prin pădure un brad de Crăciun. După multe ore de stat în frig, una din ele îi spune celeilalte:
– Auzi, n-ar fi mai bine să luăm unul aşa, simplu, fără globuri?
Fasolea bună
Fasolea bună – se aude de departe…
Fericit
Soția:
– Ce este cu fața asta fericită?
Soțul:
– Scuze, nu te-am văzut.
Mai subțire
O doamnă îşi întreabă medicul:
– Domnule doctor, ce aș putea face pentru a părea mai slabă?
– Întuneric, doamnă.
După Revelion
De la Revelion, un tip se întorcea acasă pe trei cărări.
L-a văzut un poliţist.
– Domnule, de-abia te ţii pe picioare. Rău faci că bei aşa de mult!
– Nu… Fac rău că vreau să umblu…
Mereu împreună
– Ce ar trebui să aibă un bărbat pentru că femeia să nu-l părăsească niciodată?
– Ghinion.
Cine e?
Trece un cortegiu funerar. Un trecător întreabă o blondă:
– Cine e mortul?
– Cred că cel din sicriu…
Adam și Eva
Un englez, un francez, un chinez şi un român au o dispută în legătură cu naţionalitatea lui Adam şi a Evei.
Englezul:
– Ei au fost englezi. Numai un gentleman adevărat poate oferi jumătate din singurul măr doamnei sale!
Francezul:
– Nu, ei au fost cu siguranţă francezi. Numai o franţuzoaică poate să se ofere pentru numai jumătate de măr!
Chinezul:
– Nu sunt de acord. Ei au fost cu siguranţă chinezi, deoarece numai unei perechi de chinezi le stă în putere să populeze în aşa timp scurt tot pământul!
Românul:
– Nu, domnilor, greşiţi cu toţii, ei erau români: stăteau în fundul gol pe pietre, nu aveau decât un măr pe care trebuia să-l împartă între ei, dar credeau că sunt în Rai.
Napoleon
La lecţia de istorie profesorul întrebă:
– În ce an a murit Napoleon?
– Nu-mi aduc aminte, zice elevul…
– Uite, o să încerc să te ajut. Napoleon a murit la şase ani după Waterloo….
– Dar eu nici nu ştiu când a murit Waterloo…
Doar dacă nu
Poliţistul opreşte o maşină:
– Aveţi permisul de conducere?
– Da. Trebuie să vi-l şi arăt?
– Nu, numai dacă nu aveaţi trebuia să mi-l arătaţi.
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii, esti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii.AcceptăCiteşte mai mult
Politica de Confidențialitate & Cookie
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.