E BUN SI PNRR-UL LA CEVA!
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, i-a criticat luni pe autorii Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acum în Opoziție, despre care a spus că l-au conceput pentru a îngreuna sarcina actualei puteri. Prezent în Parlament unde opoziția a depus o moțiune simplă împotriva sa, ministrul Finanțelor a spus că PNRR este un document de țară care a fost lucrat în secret chiar de unii dintre semnatarii moţiunii şi asumat în timp ce ei erau la guvernare.El a atribuit actualei opoziții, de la USR și Forța Dreptei, ai cărei parlamentari au depus moțiunea, responsabilitatea măsurilor fiscale pe care guvernul Ciolacu ar fi obligat de autorii PNRR să le ia, prin plasarea acestor măsuri fiscale „pe umerii exclusiv ai contribuabilulor”.„Dacă v-a păsat atât de mult de contribuabili, dacă aţi fi vrut să evitaţi această prăpastie cu adevărat, atunci puneaţi în acelaşi PNRR că tăiaţi numai cheltuielile publice, niciun cuvânt nu este amintit despre acest lucru, sau că încercaţi să vă luptaţi cu evaziunea fiscală. Aţi preferat să puneţi această sarcină grea de a face rost de bani pe umerii exclusiv ai contribuabililor, fără ca măcar în treacăt să amintiţi de aparatul stufos de stat sau de flagelul acesta al evaziunii fiscale care a cuprins mai toate sectoarele de activitate ale economiei”, a spus Marcel Boloș de la tribuna Parlamentului. În schimb, actuala putere s-ar fi „luptat” să păstreze cota unică de impozitare de 10%, să menţină cota de 8% pentru dividende și să respingă „cu vehemenţă” creşterea TVA la 21%.El a citat din Jalonul 205 și 206 din PNRR, care obligă la modificarea Codului Fiscal în totalitatea lui, și care urmează să fie depus anul viitor, în plin an electoral.Accentul, a spus Boloș, se va pune pe eliminarea treptată a stimulentelor fiscale şi a lacunelor fiscale în ceea ce priveşte impozitul pe venit și impozitul pe profit. „O lovitură mai cumplită pentru plătitorii de impozite şi taxe nici că se putea. Aceasta înseamnă că vin zile grele peste contribuabili, peste plătitorii de impozite şi taxe”, a spus ministrul. Pentru Jalonul 206, a spus el trebuie redus plafonul fiscal de la 500.000 euro până la 60.000 euro, iar peste 176.000 companii vor fi obligate să treacă la impozitul pe profit. „Nu este aceasta o lovitură cruntă dată microîntreprinderilor cu însăşi voinţa dvs, cu jaloane care au fost trecute de către dvs în PNRR?”, a spus Boloș. Cât privește Jalonul 207 din PNRR, acesta prevede eliminarea altor stimulente fiscale cu scopul de a simplifica sistemul fiscal, „adică eliminarea facilităţilor fiscale din agricultură, construcţii şi industria alimentară”. „Deci, cine a dat domnilor în micile afaceri? Cine creşte taxele românilor? Ministrul Finanţelor?”, s-a adresat Boloș parlamentarilor din Opoziție. „Cu cine v-aţi luptaţi când aţi băgat toate aceste lucruri în PNRR? Cu alte cuvinte, ca să fie clar pentru toţi românii, cei care au elaborat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi practic ne-au condamnat fără echivoc, să facem reforma fiscală, acum vin plini de patriotism feroce şi ne spun că ducem România pe marginea prăpastiei”, a spus Boloș. El a spus, în apărarea sa, că în luna iunie 2023, când a preluat mandatul de ministru al Finanţelor, deficitul bugetar era deja „la cote alarmante”, respectiv la 2,34% din PIB, ceea ce în termeni nominali înseamnă 37,44 miliarde lei.Ministrul Boloș a preluat mandatul de la Finanțe în aceeași coaliție PSD-PNL care a guvernat și până în iunie 2023 și care funcționează în baza rotației președinților PSD și PNL la guvernare. „Acesta a fost situaţia pe care am găsit-o. Pentru toată lumea este foarte clar că am ajuns într-un moment cheie în care, aşa cum spune vorba românului, ne-am întins mai mult decât ne este plapuma, adică am cheltuit numai până în luna mai 2023 cu 37,44 miliarde lei mai mult decât avem venituri realizate”, a afirmat Boloş.El spune că, din acest motiv, Comisia Europeană „s-a activat rapid” și a venit în România pe 10 iulie în misiune specială, pentru a găsi soluții privind deficitul bugetar excesiv. Boloș a făcut referire și la „ritmul anual, aproape ameţitor, de creştere a cheltuielilor de funcţionare a statului și de creștere a cheltuielilor de personal, care au ajuns la „cote alarmante”. Moţiunea simplă „Marcel Boloş, un ministru care creşte taxele cu zâmbetul pe buze” a fost citită în Parlament de Claudiu Năsui, de la USR. Şedinţa a fost condusă de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Lucian Bode, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 220 parlamentari.Potrivit autorilor moțiunii, parlamentari de la USR și Forţa Dreptei, cheltuielile au explodat, iar Marcel Boloş nu doar că nu le va reduce ci „va pune și mai adânc mâna în buzunarul celor care muncesc şi plătesc taxe şi impozite în România”.Macar asa sa ne redresam si noi!
CENZURA DEMOCRATICA!
Serviciul de Informații și Securitate (SIS) din Republica Moldova a cerut Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) să suspende licențele de emisie a șase posturi TV pe motiv că, prin intermediul acestora, Federația Rusă ar încerca să influențeze alegerile locale din R. Moldova.„Aceste televiziuni sunt subordonate grupărilor criminale Plahotniuc și Șor, care și-au unit eforturile pentru a destabiliza țara”, a spus premierul Dorin Recean, anunțând decizia CSE.În acest fel, autoritățile protejează „statul și democrația de încercările de ingerință a Federației Ruse în procesul electoral”, a comentat și președinta Maia Sandu.La un briefing care a anticipat anunțul, directorul SIS, Alexandru Musteața, a declarat că, în ultimele luni, Federația Rusă încearcă să influențeze alegerile din 5 noiembrie prin finanțarea ilegală a partidelor, cumpărarea voturilor, coruperea candidaților și o campanie de dezinformare „bine pusă la punct”, prin intermediul anumitor posturi TV, site-uri și rețele de socializare.„Acestea fac parte din arsenalul războiului hibrid dus de Rusia împotriva țării noastre”, a spus Musteața. În acest context, el a propus CSE să suspende, pe durata stării de urgență, licențele de emisie a posturilor:
-
Orizont
-
Prime
-
Publika TV
-
ITV
-
Canal-2
-
Сanal-3
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.