În această perioadă, polițiștii cărășeni au continuat să acționeze pe raza întregului județ pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale la regimul silvic, în urma abaterilor constatate fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 80.000 lei și confiscați peste 600 de metri cubi de material lemnos.
Altfel, începând cu data de 18 septembrie, polițiști de la Serviciul de Ordine Publică- Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu polițiști de la polițiile municipale, orășenești și secțiile de poliție rurală, specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Timișoara și Direcției Silvice Caraș-Severin și jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin au desfășurat acțiuni pe linia verificării modului de respectare a legislației privind circulația, depozitarea, prelucrarea și comercializarea materialului lemnos.
Activitățile au beneficiat de sprijinul unui echipaj din cadrul Unității Speciale de Aviație Caransebeș, care a survolat cu un elicopter întreaga zonă împădurită a județului, precum și principalele drumuri publice, pentru supravegherea transporturilor de material lemnos și depistarea celor ilegale.
Astfel, au fost efectuate 52 de controale, 36 pe drumuri publice și 4 pe drumuri forestiere, au fost verificate 8 depozite de material lemnos și 4 instalații de prelucrare a lemnului.
În urma verificărilor a fost constatată o infracțiune de evaziune fiscală și 20 de contravenții, pentru care au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 80.000 lei, conform Legii nr.171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
Ca măsură complementară, au fost confiscați 600,43 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproape 160.000 lei, din care peste 266 de metri cubi lemn rotund, și aproape 36 de metri cubi de cherestea, peste 285 de metri lemn de foc și restul alte sortimente de material lemnos.
Polițiștii continuă acțiunile pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, și în perioada următoare.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.