Un oficial de la Kiev susține că Ucraina intenționează să declanșeze o acțiune în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului împotriva celor trei țări UE, pe care le acuză de impunerea unor restricții „ridicole”.Kievul va acționa în judecată Polonia, Ungaria și Slovacia din cauza deciziei celor trei țări de a menține interdicția privind importurile de produse agricole ucrainene, a declarat reprezentantul pentru comerț al Ucrainei, Taras Kachka.Interdicțiile impuse de cele trei țări central-europene au drept scop protejarea fermierilor locali de un aflux al exporturilor ucrainene, pe fondul blocadei impuse de Rusia în Marea Neagră. Se pare ca Ucraina a uitat cat de mult au ajutat-o cele trei tari!
LA PSD SE POARTA AMANTELE TINERELE
Familistul” pesedist, Marcel Ciolacu, și-a abandonat soția cu care era căsătorit de peste 20 de ani. Marcel și Roxana Ciolacu au un fiu împreună, cu toate aceste „familistul” pesedist și-a abandonat soția în favoarea Sorinei, fosta miss Buzău. Fosta miss Buzău, Sorina Docuz are doar 32 de ani. Practic este mai tânără cu 23 de ani față de premierul Marcel Ciolacu.La PSD nu este o noutate faptul că liderii umblă cu amante tinerele. Știm cu toți de aventurile lui Liviu Dragnea cu Irina Tănase și faptul că între cei doi exista o mare diferență de vârstă. Irina îi putea fi fiică lui Dragnea, la fel și în cazul lui Marcel cu Sorina. Sorina a devenit celebră după ce a pozat goală pentru reviste de profil (vezi foto AICI) și apoi s-a căsătorit cu Robert Negoiță, mai în vârstă cu 19 ani decât ea. La trei ani de la căsătorie, Sorina a divorțat de Negoiță și s-a măritat cu Mădălin Stan, după ce a bifat o scurtă relație cu omul de afaceri Alin Niculae, așa cum povestea fostul deputat PSD Cristian Rizea.Între timp, Marcel Ciolacu a divorțat la notar de soția sa Roxana, pentru a putea trăi liniștit cu domnișoara Sorina Docuz.Mai bine iati o amanta octogenara, Ciolacule! Gaina batrana face supa buna!
DE RAIE MAI SCAPA OMUL, DAR DE COVID, NU!
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că după aproximativ două săptămâni se va intra pe un trend de descreştere a numărului de cazuri COVID, şi a anunţat că purtarea măştii de protecţie nu va fi obligatorie, ci doar o recomandare.Iată ce a spus acesta: „Sunt în jur de 2.000 de cazuri pe zi. Opinia mea şi a colegilor care lucrează în zona de Sănătate Publică este că această situaţie, cu număr important de cazuri, va mai dura circa două săptămâni, după care vom intra pe un tren de descreştere a numărului de cazuri. Am făcut şedinţe operative, atât cu spitalele din Bucureşti, cât şi cu direcţiile de sănătate publică şi spitalele din ţară„Potrivit acestuia, sunt suficiente locuri în momentul de faţă în spitale. Cei care si-au amanetat mastie sa faca bine sa le rascumpere!
CAND STA FRATE LANGA FRATE, SE DA LUMEA LA O PARTE!
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, se va deplasa în luna octombrie la Beijing pentru convorbiri cu omologul său chinez Xi Jinping, a anunţat marţi, 19 septembrie, Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului Securităţii Rusiei, citat de Interfax, potrivit Reuters.
Aceasta ar fi prima călătorie cunoscută a dictatorului rus în străinătate de când Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele său. „În octombrie, aşteptăm cu nerăbdare discuţii bilaterale aprofundate între preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele chinez Xi Jinping la Beijing”, a declarat Patruşev la o întâlnire la Moscova cu ministrul de externe Wang Yi. Încercarea Occidentului de a descuraja atât Rusia, cât şi China ar trebui să aprofundeze cooperarea dintre cele două puteri, a afirmat Patruşev..Putin va participa la cel de-al treilea Forum „Belt and Road”, un proiect gigantic al Beijingului privind refacerea vechiului Drum al Mătăsii, după o invitaţie lansată de Xi în timpul vizitei oficiale a acestuia la Moscova în luna martie, potrivit surselor citate.Menționăm că cu doar câteva zile înainte de vizita lui Xi la Moscova, Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin pentru suspiciunea de deportare ilegală a sute de copii din Ucraina. Moscova însă neagă acuzaţiile. Biden nu e incantat de faptul ca Xi si Putin se au ca fratii!
NAVELE NU EXPLODEAZA FARA MOTIV!
O explozie s-a produs, miercuri dimineață, la o navă aflată în rada Sulina încărcată cu ciment, care se scufundă. Membrii echipajului au fost recuperați, trei fiind răniți. Explozia s-ar fi produs la sala mașinilor, potrivit surselor G4Media.ro.Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat că ipoteza unei mine pare să fie „mai aproape de adevăr”, dar a subliniat că trebuie aşteptată concluzia Ministerului Apărării.Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la Ministerul Transporturilor, după ce ministrul Sorin Grindeanu a menţionat că MApN a trimis în zonă o navă cu scafandri care vor cerceta cauzele exploziei. Aceştia vor stabili dacă a fost vorba despre o mină sau o explozie la sala maşinilor, după cum a arătat Grindeanu.Poate a sarit in aer de bucurie!
CURIOZITATI
Galaxiile calatoresc in spatiu si cateodata se ciocnesc, galaxiile mai mici disparand si fiind „mancate” de cele mai mari. Galaxia din Andromeda se indreapta spre galaxia noastra, Calea Lactee.
* Daca ai calatori cu viteza luminii de la un capat la altul al galaxiei Calea Lactee, ti-ar trebui 100.000 ani ca sa termini calatoria.
* Daca stii culoarea unei stele, iti poti da seama de temperatura ei: cele rosii sunt mai reci, cele cu temperaturi medii sunt galbene si cele cu temperaturile cele mai mari sunt albastre. Nu exista stele verzi!!!
* Unele stele sunt de 600.000 de ori mai stralucitoare decat Soarele nostru.
*Gaurile negre sunt invizibile. In ele nu exista timp sau spatiu si se crede ca ar fi poarta spre alte universuri; daca intri intr-o gaura neagra, vei simti ca esti turtit din parti si tras de cap si de picioare. Dar nimic nu supravietuieste acolo, ci este sfaramat in mici particule atomice.
* Apa pluteste in spatiu, asa ca singura solutie este sa folosesti buretele.
* Cea mai apropiata stea este Proxima – Centauri. Lumina sa ajunge pe Pamant in circa 4,3 ani. Daca am calatori pana la ea cu masina, calatoria ar dura 45 de milioane de ani, 900 de milioane de ani cu picioarele şi 100 de mii de ani cu o nava spatiala.
* Stelele moarte, numite pulsari, se rotesc in jurul lor foarte rapid si emit unde radio, detectabile si de pe Pamant. Pana acum s-au descoperit nu mai putin de 300 de pulsari.
* Galaxia noastra, Calea Lactee, are cel putin 15 galaxii satelit care orbiteaza in jurul sau.
* Noaptea, galaxia Andromeda apare de 5 ori mai mare decat Luna si este cel mai indepartat obiect vizibil cu ochiul liber.
* Universul are peste 100 de miliarde de galaxii, fiecare avand alte sute de de miliarde de sisteme solare.
* Un observator situat la Polul Sud poate furniza fotografii la fel de clare ca telescopul spatial Hubble la doar o fractiune din costurile acestuia.
* Nu putem vedea decat 6000 de stele cu ochiul liber. Culoarea unei stele este in functie de temperatura de la suprafata. Stelele albastre sunt cele mai fierbinti, cele albe sunt mai reci. Ele sunt urmate de stelele galbene, portocalii si cele mai reci dintre toate, cele rosii care sunt si cele mai batrane.
* Exista 88 de constelatii pe cer. O constelatie este o grupare aparenta de stele, care, unite printr-o linie imaginara, se aseamana cu un anumit obiect, animal, zeu etc.
* Galaxiile calatoresc in spatiu si cateodata se ciocnesc, galaxiile mai mici disparand si fiind „mancate” de cele mai mari. Galaxia din Andromeda se indreapta spre galaxia noastra, Calea Lactee.
* Lumina este cel mai rapid lucru din univers si calatoreste cu 300.000 de km pe secunda.
* Gaurile negre sunt invizibile. In ele nu exista timp sau spatiu si se crede ca ar fi poarta spre alte universuri; daca intri intr-o gaura neagra, vei simti ca esti turtit din parti si tras de cap si de picioare. Dar nimic nu supravietuieste acolo, ci este sfaramat in mici particule atomice.
* Cometa Haley se intoarce la fiecare 76 de ani.
Tigrul isi marcheaza terenul urinand pe tufisuri si copaci sau lasand urme de gheare pe scoarta copacilor.
* In Asia de Sud si Africa, creierul de maimuta este mancat ca o delicatesa.
* Leopardul isi are habitatul in Africa si Asia, labele sale puternice si muschii gatului permitandu-i sa care o antilopa sau chiar o girafa tanara, de multe ori de trei ori mai grea decat greutatea propriului corp, pana in varfurile copacilor.
* Saliva tigrului este antiseptic si ajuta la vindecarea ranilor atunci cand le linge.
* Pisica Leopard are una dintre cele mai vaste raspandiri intre toate pisicile din Asia si, ca o consecinta, are cel mai mare numar de subspecii recunoscute. Cantarind 3-7 kg, principala lor prada sunt rozatoarele mici, mamifere si pasari mici, pesti, amfibieni, insecte si reptile. Durata de viata este de 10-15 ani.
* Tigrul consuma aproximativ 6kg de carne pe zi, dar poate rezista aproximativ o saptamana fara hrana.
* Daca ai rade toata blana de pe suprafata corpului tigrului dungile ar ramane in continuare.
* Ragetul tigrului poate fi auzit de la o mila departare.
* In randul elefantilor africani, atat masculii, cat si femelele, poseda fildesi, in vreme ce la elefantii asiatici doar masculii se pot lauda cu fildesi.
* Majoritatea tigrilor au peste 100 de dungi pe suprafata corpului, dar nu exista 2 tigrii ce au exact aceleasi dungi.
* Maimutele sunt venerate in India.
* Masculul tigruluisiberian sau Tigrul Amur, cu o lungime a corpului de peste 3 m si cantarind peste 300 kg, este de departe cel mai mare si cel mai puternic membru al familiei felinelor. Ca multe alte feline, tigrul isi pastreaza mancarea, intorcandu-se sa se hraneasca din acelasi cadavru zile la rand.
* In SUA exista aproximativ 7.000 de tigri tinuti ca animale de casa.
ntregul nume al orasului Los Angeles este: El Pueblo de Nuestra Serona la Reina de Los Angeles de Porciuncula.
* Locuitorii din Maldive au cele mai multe motive sa se teama. Cu o inaltime medie de aproximativ 1,8 metri deasupra nivelului marii, natiunea lor este cea mai expusa de pe Pamant in cazul cresterii nivelului oceanelor.
* Cu peste 95% din populație supraponderali, națiunea din mica insula Nauru este, de departe, cea mai grasa de pe Pamant. Epidemia de obezitate sa este atribuită importului de fast-food din Vest, care a coincis cu un standard crescut de viata in secolul XX, datorită exporturilor sale de fosfat.
* Cei aproximativ 3.000 de locuitori din Insulele Falkland cresc 1 milion de oi! Nu e de mirare, pentru ca lana este cel mai important produs de export. Sunt 21. 350 de oi pe cap de locuitor.
* Topirea rapida a ghetarilor in Alaska poate determina literalmente inaltarea pamantului, generand astfel puternice cutremure.
* In Los Angeles exista mai putine persoane decat automobile.
* Deoarece insula Guam nu are plaje din nisip natural, ci numai corali, locuitorii fac asfalt utilizand un amestec de corali, refuzand importul de nisip din strainatate.
* Cele mai multe lacuri din lume se gasesc in Canada. Cu peste 3 milioane de lacuri ( 60% din toate lacurile din lume se gasesc in interiorul granitelor sale.), 9% din teritoriul canadian este de fapt apa dulce.
* Desertul Sahara, cel mai potrivit loc pentru a observa spectacolul oferit de stele.
* Mongolia este tara cel mai putin populata de pe Pamant. Este locul in care este cel mai probabil sa nu-ti intalnesti aproapele, tara avand doar patru locuitori pe kilometru patrat
* Mong Kok, un cartier din Hong Kong, are cea mai mare densitate a populatiei din lume: 340.000 de oameni pe kilometru patrat!
* Arabia Saudita este tara fara niciun rau. Cele mai multe rezerve de apa proaspata provin de la centrale de desalinizare sau rezervoare subterane.
* Niger este tara cu cea mai tanara populatie din lume. Criteriul consta in calcularea procentului de locuitori cu o varsta mai mica de 15 ani. In prezent, circa jumatate din populatia Nigerului ( 49 % ) de abia a ajuns la pubertate.
* Cea cu cea mai mare diversitate din lume este India. In aproape fiecare domeniu – cultural, economic, climatic, rasial, lingvistic, etnic si religios – India este tara cea mai diversa din lume.
* Tara aflata cel mai aproape de disparitie este Ucraina. Cu o scadere naturala a populatiei de 0.8 % anual, Ucraina isi va pierde pana in 2050 cca. 30% din locuitorii sai.
* Monaco este cea mai mica tara locuita permanent, mai mica decat Central Park din New York. Desi Vaticanul este mai mic (0.17 km patrati fatza de Monaco – 0.8 km patrati), acesta nu are rezidenti permanenti.
* In Surinam, o tara aflata in nord-vestul Americii de Sud, 91% din suprafata sa este acoperita de jungla. O jumatate de milion de rezidenti traiesc de-a lungul coastei din apropierea capitalei. Doar 5% din populație ( in principal indigeni) traieste în interiorul junglei.
* Singapore este cea mai mare tara fara ferme agricole. Desi in lume exista un numar de natiuni mici care nu au nici un fel de economie bazata pe agricultura, ( ex. Vatican ) , Singapore este cea mai mare dintre orasele-stat !
* Papua Noua Guinee este tara in care se vorbesc cele mai multe dialecte ( 820 de dialecte vorbite, reprezentand 12% din totalul mondial). Limba oficiala este engleza, insa doar 1-2 % din populatie o vorbeste.
* Tara cea mai educata din lume este Canada, cu 50% din populația sa educata la nivel postliceal. Este urmata de Israel cu 45% din populatie si Japonia cu 44%.
* Tara cu cea mai mare suprafata de desert este Libia. Cu 99% din tara acoperita de desert, Libia este unul dintre locurile cele mai aride din lume. In unele dintre regiunile sale nu cade nici macar o picatura de ploaie timp de decenii!
* Tara care produce cea mai mare cantitate de oxigen din lume este Rusia. Siberia este acoperită de aproximativ 25% din padurile lumii (o suprafata mai mare decat cea a Statelor Unite, facand din Rusia cel mai mare convertor de CO2 in compusi respirabili.
* Cel mai mare producator de opiu este Afganistanul. Aici este produsa o cantitate enormă, cca. 95% din opiul lumii. Fortele americane nu au micsorat aceasta „industrie”.
* Cei mai multi oameni aflati in spatele gratiilor se afla in Statele Unite. SUA, desi au doar 5% din populatia lumii, se poate mandri cu cei mai mulţt puscariasi ( 2,2 milioane, reprezentand 25% dintre cei incarcerati in toata lumea ). China este pe locul al doilea cu 1,5 milioane si Rusia pe locul al treilea cu 870.000 de puscariasi. .
* Cel mai luminos oras vazut din spatiu este Las Vegas.
* In vocabularul eschimosilor nu exista cuvantul „razboi”, iar la japonezi nu exista cuvantul „bacsis.”
* Ingredientul „minune”, recent descoperit, care se gaseste in compozitia cimentului din Marele Zid Chinezesc era faina de orez.
* Triunghiul Bermudelor (format din punctele Miami-Puerto Rico-Bermude) se vede din spatiu ca o zona cu puncte luminoase.
* Numele capitalei Egiptului, Cairo (El Cair) inseamna Marte. Ca o completare, pe planeta Marte s-au fotografiat recent cateva forme de relief interesante, in care una seamana cu un cap de sfinx iar in apropiere apare silueta unei piramide
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii, esti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii.AcceptăCiteşte mai mult
Politica de Confidențialitate & Cookie
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.