În perioada 07.04.2023-13.04.2023, locuitorii orașului Moldova Nouă vor avea ocazia să dea dovadă de spirit civic în privința menținerii unui mediu înconjurător sănătos și curat, totul prin implicarea activă în cadrul campaniei ,,Orașe Curate”, o acțiune care urmărește stoparea poluării, dar și reutilizarea corectă a resurselor odată cu predarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice.
Echipamentele vechi (ex: frigidere, mașini de spălat, televizoare, computere, radiouri, roboți de bucătărie etc) vor fi preluate gratuit de la domiciliu. Tot ceea ce trebuie să facă doritorii este să apeleze numărul: 0751 302 119 sau *7711.
Participanții la campanie vor primi bilete de tombolă pentru obiectele (minimum 20 kg) predate, premiile câștigate urmând să fie ulterior ridicate de la sediul Primăriei Moldova Nouă.
De asemenea, predând aparatura veche, localnicii din orașul de la malul Dunării s-ar putea număra printre câștigătorii aparatelor și echipamentelor electrice și electronice noi destinate uzului casnic, precum: roboți de bucătărie, storcătoare de fructe și mixere.
Campania ,,Orașe Curate” este demarată de Primăria Moldova Nouă, în parteneriat cu Ecotic, prima organizație a producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice din România.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.