Un grup de studenți la medicină, asistență socială și terapie ocupațională din Belgia (Universitatea Thomas More), Germania (Universitatea Hochschule Ludwigsburg) și România (Universitatea de Medicină Victor Babeș, Timișoara), însoțiți de profesori, au efectuat, astăzi, o vizită în județul Caras-Severin.
Alături de Marius Isac, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, aceștia au vizitat Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Sfânta Maria” Reşiţa și Căminul pentru Persoane Vârstnice Reșița.
Invitați la Consiliul Județean Caraș-Severin, celor prezenți le-au fost prezentate date despre județul nostru, despre activitatea Consiliului Județean Caraș-Severin și a Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, principala temă de discuție fiind modul în care funcționează sistemul de asistență socială în România.
,,Întâlnirea a fost una benefică și interactivă, cei prezenți dorind să afle cât mai multe despre cum funcționează sistemul de asistență sociala la noi în țară, având în vedere faptul că domeniul nu este unul ușor și presupune o muncă susținută din partea tuturor.”, a declarat Marius Isac, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin.
La întâlnire au mai participat, Dănilă Miloș, director executiv, Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin, Cristina Enuică, director executiv adjunct, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, Ioan Suru, director executiv Asociația de Ajutor Mutual Slatina-Timiș și Ramona Cruceru, șef serviciu Relații Externe din cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.