SE-INNOREAZA:CHINA SE-NARMEAZA!
În China are loc reuniunea anuală a Congresului Naţional al Poporului, care va confirma controlul categoric al președintelui Xi Jinping asupra guvernului și economiei chineze.Presa internațională transmite că printre anunțurile făcute duminică se află stabilirea unei ținte de creștere economică de circa 5% pentru anul acesta, o creștere modestă, notează Reuters, după dificultățile majore cauzate de politica „zero-Covid”.China își va majora, în schimb, bugetul pentru apărare cu 7,2 procente, a anunțat premierul Li Keqiang, aflat la final de mandat. Acesta a explicat că forțele armate ale Chinei ar trebui să dedice mai multă energie pregătirii și antrenamentelor în condiții de luptă. Potrivit CNN, este al doilea an consecutiv în care China majorează bugetul pentru apărare, pe fondul tensiunilor geopolitice sporite și al cursei regionale a înarmărilor. În discursul de duminică, remarcă Reuters, premierul în funcție a menținut un ton relativ moderat față de Taiwan, spunând că Beijingul ar trebui să promoveze dezvoltarea pașnică a relațiilor și să avanseze procesul de „reunificare pașnică” a Chinei, dar și să ia măsuri hotărâte pentru a se opune independenței Taiwanului.În cadrul unui raport prezentat duminică au fost anunțate și o serie de măsuri sociale de reducere a costurilor pentru educație și îngrijirea copiilor și angajamentul luării unor măsuri care să răspundă activ la îmbătrânirea populației și la scăderea fertilităţii.Pentru Biden, asta nu este o veste buna!
ZELENSKI SE CERE LA OLITA UE!
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, s-au întâlnit, sâmbătă, cu studenți din regiunea Liov și au răspuns întrebărilor acestora despre perspectivele pe care le are Ucraina.Întrebat cum va putea Ucraina să își continue existența lângă un vecin atât de agresiv ca Rusia, Zelenski a spus că apartenența deplină la UE și NATO ar asigura protecția civilizației ucrainene și securitatea țării.„În plus, vom fi țara câștigătoare. Și noi vom fi subiectul principal. Este foarte important să schimbăm paradigma care există de mulți ani. Facem din Ucraina un subiect puternic în Europa, astfel încât să nu se mai spună că Ucraina este undeva lângă Rusia, ci ca toată lumea să spună despre Rusia că se află undeva, lângă Ucraina”, a spus președintele Zelenski.El a vorbit despre importanța modernizării învățământului ucrainean odată cu reconstrucția infrastructurii educaționale distruse de forțele Rusiei.La aceeași întâlnire, președintele Parlamentului European, Roberta Metsola și-a exprimat încrederea că Ucraina va deveni membră a Uniunii Europene și a dat asigurări că Europa va fi alături de Ucraina până la victoria în război.„Și doar Ucraina poate decide când se va termina războiul. Nu putem vorbi despre pace fără dreptate, fără libertate, fără suveranitate și integritate teritorială”, a spus Metsola, pe fondul discuțiilor din unele cancelarii europene despre oportunitatea negocierilor și a unor eventuale compromisuri pe care le-ar putea accepta Ucraina
SENATUL ROMAN NE BAGA LA CHELTUIELI
Potrivit e-licitatie.ro, valoarea estimată a contractului de furnizare a 22 autoturisme tip limuzină către Senat este de 4.537.815,13 lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este de 6 aprilie.Contractul de achiziţie publică va fi atribuit prin licitaţie deschisă, online, criteriul fiind preţul cel mai scăzut.Senatul mai achiziţionează servicii de proiectare pentru lucrări de reparaţii capitale la terasele circulabile din Corpului E3, cota +31,50 m şi cota +25,50 m, din Palatul Parlamentului, în valoare totală estimată de 300.000 de lei, precum şi un contract de lucrări de contorizare a unor corpuri, inclusiv a două lifturi, pentru alimentarea electrică a UPS-urilor aferente serverelor Senatului României, precum şi de înlocuire a tablourilor electrice aferente iluminatului arhitectural de pe terasa Corpului A1, în valoare estimată de 1.263.045,3 lei.NE PUNEM SI NOI O INTREBARE:DE UNDE ARE SENATUL ATATIA BANI? Nu cumva de la noi?
APELUL DUMNEAVOASTRA ESTE ATAT DE IMPORTANT PENTRU NOI INCAT IL PRELUNGIM LA O ORA!!!
Prestatorii de servicii ar putea fi obligați să preia apelurile clienților în cel mult cinci minute de la inițierea acestora. Asta prevede un proiect de lege depus în Parlament. Inițiatorul dorește să pună capăt așteptărilor îndelungate ale clienților de a obține informațiile necesare de la operatorii economici. Potrivit proiectului, companiile care nu respectă această regulă ar putea lua amenzi în valoare de 50.000 de lei.Mulți români ascultă un robot, zeci de minute, până să discute cu personalul desemnat pentru relațiile cu publicul. Pentru a pune capăt acestei situații, parlamentarii USR au inițiat un proiect de lege care să scurteze timpul de așteptare al clienților la cel mult cinci minute.
SERGIU VLAD, SENATOR USR: Acești prestatori de servicii să fie obligați că în urmă unui apel, al unui cetățean să răspundă un om, nu un robot, nu o melodie, în maximum 5 minute de la efectuarea apelului. În caz contrar – amendă de la 50.000 la 100.000 de lei.
Clienții care așteaptă mai mult se pot adresa mai apoi reprezentanților ANPC, care vor verifica în cât timp a fost preluat clientul.Prestatorii pot sta linistiti! De la proiect la lege drumul e tare lung!
VREA KOVESI SA-L ARESTEZE PE ZELENSKI???
Antena 3 a lansat, duminica seara, ipoteza ca Laura Codruta Kovesi va candida la Presedintia Romaniei intrucat, in timpul intalnirii pe care a avut-o cu Volodimir Zelenski, in Ucraina, ar fi avut un discurs „fara nicio legatura cu rolul Parchetului European”.„A dorit sa arate ca are sustinere din partea aliatilor strategici pentru a fi viitorul presedinte al Romaniei. Discursul ei a foat mai degraba al unui presedinte, nu al unui procuror”, a sustinut o prezentatoare Antena 3.„Discursul sau insa nu a prea avut nicio legatura cu functia si atributiile sale ca procuror europeanUn discurs care poate fi considerat corect, doar ca fara nicio legatura cu rolul Parchetului European, care este investigarea si urmarirea penala a fraudei impotriva bugetului Uniunii Europene si a altor infractiuni impotriva intereselor financiare ale blocului comunitar.Prin prisma acestor atributii, n-a fost foarte clar nici rolul prezentei Codrutei Kovesi in Ucraina, in afara de a aparea in poze alaturi de Zelenski, lucru speculat de unii un start al campaniei electorale pentru presedintia Romaniei”, a relatat Antena 3.Romanii deja stiu:daca americanii o vor presedinte pe Codruta, fata nici nu trebuie macar sa candideze si va fi aleasa!
ARAFAT VISEAZA UN CUTREMUR DE 8 GRADE
Seful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că echipele de salvare iau în calcul la exerciţiile pe care le fac cel mai nefavorabil scenariu, menţionând că se pregătesc şi pentru un cutremur de 8 grade, precizând că asta nu înseamnă că aşa ceva se va şi întâmpla, dar că trebuie să se antreneze şi pentru aşa ceva, relatează News.ro.„Pentru a interveni în urma unui cutremur noi avem o concepţie, o concepţie care a fost actualizată, am avut exerciţii foarte mari, cel mai mare exerciţiu european pe cutremur făcut cu implicare de un număr foarte mare de oameni şi cu simulări cu tot care a durat cinci zile şi patru nopţi – Exerciţiul Seism 2018 pe care l-am realizat şi care de la el am învăţat foarte multe lucruri şi care datorită acestui exerciţiu am făcut modificări în legislaţia noastră ca să fie mai uşor modul în care luăm decizii în timpul unui cutremur. Astfel de exerciţii se .Mai nou, oamenii nu se mai tem de un posibil cutremur cat se tem de o certa piaza rea:Bau-Bau Arafat!
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.