Vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, liberalul Ovidiu Rădoi, a participat duminică la ceremonia de comemorare a etnicilor germani deportați în fosta URSS.Manifestarea a avut loc la monumentul deportaților din Parcul „Episcop Martir Traian Valeriu Frențiu” (fost Cărășana) cu participarea părintelui Veniamin Palie -arhidiacon al Banatului Montan și s-a încheiat cu o procesiune de depuneri de coroane.
Ovidiu Rădoi, secretar general al PNL Caraș-Severin a declarat:
’’Comunitățile germane din Banatul Montan își aduc aminte zilele acestea, prin manifestări comemorative, de începuturile deportării germanilor în fosta URSS, în ianuarie 1945, în temeiul prevederilor tratatelor de pace de la încheierea celui de al II-lea Război Mondial.
În urmă cu 78 de ani, bărbați între 17 și 45 de ani și femei între 18 și 30 de ani, apți de muncă, de pe întreg teritoriul României, din Transilvania, Banat, Satu Mare, Crișana, Bucovina, București și Dobrogea, au fost luați din sânul familiei și transportați, în vagoane destinate de fapt animalelor, până în teritoriul actualei Ucraine, zona Donețk și al Rusiei, în Munții Ural. În realitate însă, au fost deportați oameni și mai tineri sau mai în vârstă, primând doar numărul celor luaţi pur şi simplu din casele lor, de la locurile de muncă sau de pe stradă.
Fără memorie, nu există cultură. Fără memorie, nu ar exista nici civilizaţie, nici societate, nici viitor,’’ a încheiat liberalul declarația.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.