PUTIN NU SE TEME DE PATRIOT!
Putin minimalizează sistemele Patriot furnizate Ucrainei. Preşedintele rus Vladimir Putin a asigurat joi că armata rusă va găsi o cale de a contracara, un „antidot” la sistemul de apărare aeriană Patriot pe care Statele Unite îl vor furniza Ucrainei, aflată sub presiunea bombardamentelor Moscovei, potrivit TASS.„Cât despre Patriot, este un sistem destul de vechi. El nu funcţionează ca al nostru (sistemul rusesc) S-300. Dar adversarii noştri din principiu spun că este o armă defensivă. Foarte bine, vom ţine cont de asta. Şi un antidot va fi găsit întotdeauna”, a declarat Putin într-o la Moscova, minimalizând semnificaţia acestui sistem de apărare aeriană.Vladimir Putin a declarat de asemenea că Rusia doreşte încheierea războiului din Ucraina şi că toate conflictele armate se încheie cu negocieri diplomatice.„Scopul nostru nu este să învârtim roata conflictului militar, ci, dimpotrivă, să punem capăt acestui război”, a spus Putin. „Ne vom strădui să punem capăt acestui lucru şi cu cât mai repede, cu atât mai bine, bineînţeles”.Vorbind la o zi după vizita preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă, Putin le-a declarat reporterilor: „Eu am spus de multe ori: intensificarea ostilităţilor duce la pierderi nejustificate”.Asta inseamna escaladare! Cum bine zicea poetul:Insa-ntai si peste toate/Cu iubiew si dreptate/Pacea trebuie tradusa/In americano-rusa!
UCRAINENII NE SUNT FRATI, DAR FRATI VITREGI!
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) considera „regretabil” faptul ca legea privind minoritatile nationale din Ucraina a fost adoptata in absenta unei noi consultari a Comisiei de la Venetia, „a carei opinie ar fi contribuit in mod cert la asigurarea unui text cuprinzator si clar din perspectiva standardelor juridice europene in materie, inclusiv prin verificarea modului in care recomandarile sale anterioare sunt reflectate in textul normativ”.De asemenea, este regretabil faptul ca legea a fost adoptata in absenta unei consultari adecvate a reprezentantilor comunitatii romane din Ucraina, asa cum a solicitat partea romana”, arata un comunicat al MAE.In acest context, MAE solicita autoritatilor ucrainene „sa consulte Comisia de la Venetia chiar si in acest stadiu si sa puna in aplicare, pe deplin, recomandarile acesteia, avand in vedere faptul ca legea prevede un termen de sase luni pentru intrarea sa in vigoare”.Ministerul roman aminteste ca „Romania sustine pe deplin parcursul european al Ucrainei si intelege dorinta fireasca de accelerare a procesului de apropiere de UE, insa semnaleaza faptul ca accelerarea intempestiva a procesului de legiferare in acest domeniu a afectat, de o maniera semnificativa, procesul de consultare cu reprezentantii minoritatilor nationale, care ar fi trebuit sa fie unul de substanta, anterior adoptarii legii”.MAE subliniaza ca a solicitat in mod repetat partii ucrainene consultarea temeinica a comunitatii romane din Ucraina in procesul elaborarii si adoptarii legii.Pe fond, arata reprezentantii ministerului roman, legea reprezinta „o varianta imbunatatita in raport cu proiectele anterioare analizate la nivelul legislativului ucrainean”.Ministerul Afacerilor Externe anunta ca va continua coordonarea cu reprezentantii comunitatii romane si dialogul sustinut cu autoritatile ucrainene pentru asigurarea respectarii depline si promovarii drepturilor identitare ale etnicilor romani, inclusiv in baza obligatiilor internationale asumate de Ucraina in materie, pe care si legea le recunoaste in mod expres ca fiind prioritare. Nu-i nimic! Noi ii sprijinim orice-ar face in capul nostru!
CIOLACU II FACE IN NECAZ LUI KIM JONG UN!
Presedintele Camerei Deputatilor, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri ca Romania si Coreea de Sud intra „intr-o noua etapa” a dialogului politic si economic. El se afla in vizita in aceasta tara alaturi de alti pesedisti de rang inalt, precum Sorin Grindeanu si Alfred Simonis. „Romania si Coreea de Sud intra intr-o noua etapa a dialogului politic si economic. Aceasta este una dintre concluziile primei intalniri din vizita inceputa, azi, la Seul, impreuna cu cea mai importanta delegatie parlamentara si guvernamentala din istoria Parteneriatului Strategic dintre cele doua tari. Am avut onoarea sa particip la o prima discutie extrem de aplicata cu presedintele Adunarii Nationale a Republicii Coreea, dl. Kim Jin-pyo. Alaturi de premierul Nicolae Ciuca, am aratat ca Romania este interesata in dezvoltarea unor proiecte economice majore alaturi de marile companii coreene in domenii esentiale precum transporturile, energia, industria IT&C si semiconductorii”, a scris Ciolacu, pe Facebook.Kim moare de necaz si pregateste o balistica nucleara!
CRESTETI CURCI/ NU SINSILE SI NURCI!
Humane Society International/Europe salută adoptarea, de către plenul Senatului României, a proiectului de lege care prevede interzicerea creșterii de șinșile și nurci în fermele comerciale din România.„Larga susținere transpartinică pentru acest proiect de lege este un semnal foarte puternic privind voința care există în Parlamentul României pentru a pune capăt practicii crude a uciderii animalelor pentru blană. HSI/Europe se bucură să constate parcursul legislativ rapid al acestui proiect de lege. Așteptăm cu încredere, în lunile care urmează, votul din Camera Deputaților, care este cameră decizională în această materie, astfel încât România să devină cât mai curând cea de-a 20-a țară europeană care interzice creșterea animalelor sălbatice pentru blană în ferme comerciale. Continentul european și în special Uniunea Europeană sunt deschizători de drum în ceea ce privește interzicerea acestei practici crude, care este respinsă de către un număr din ce în ce mai mare de cetățeni.”, a declarat Andreea Roseti, director HSI în România. Proiectul a fost inițiat în toamna acestui an, prezentat pe 7 noiembrie 2022 în Biroul Permanent al Camerei Deputaților și în aceeași zi a fost înaintat și înregistrat la Senat.Menționăm că șinșilele și nurcile sunt singurele specii de animale sălbatice crescute pentru blană în fermele comerciale din România, iar interzicerea creșterii acestor specii ar pune capăt definitiv acestei practici care, de dragul modei, înseamnă torturarea unor mii de animale nevinovate în România.Dragi fermieri, daca vreti sa nu mai aveti astfel de probleme, cresteti morcovi!
DECAT SA-TI INCHIRIEZI CASA, MAI BINE O DAI DE POMANA!
Noi reguli pentru proprietarii care își închiriază locuințele, altfel decât în scop turistic, vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023, dată de la care aceștia au o serie de obligații.Concret, prin O.G. nr. 16/2022 a fost instituită obligaţia, ca începând cu data de 1 ianuarie 2023, pentru persoanele fizice care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare şi cele din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, de a înregistra contractul încheiat între părţi, precum şi modificările survenite ulterior, la organul fiscal competent .Ca urmare a obligației instituită de O.G. nr. 16/2022, prin Ordinul 2031/2022 au fost completate prevederile Ordinului nr. 114/2019 în sensul că:a) se completează procedura de înregistrare a contractelor cu noile prevederi legale;b) se completează formularul „Cerere de înregistrare a contractelor de locaţiune” cu informații privind cuantumul chiriei lunare;c) se aprobă formularul „Notificare privind nedepunerea la termen a cererii de înregistrare a contractelor de închiriere”.Prin urmare, pentru contractele de închiriere încheiate după data de 1 ianuarie 2023, proprietarii – persoane fizice – vor avea obligația înregistrării la organul fiscal competent în termen de 30 de zile de la data încheierii. Pentru contractele aflate în derulare la data de 1 ianuarie 2023, proprietarii – persoane fizice – vor avea obligația înregistrării (dacă nu sunt deja înregistrate) în termen de 90 de zile.Proprietarii – persoane juridice – pot opta pentru înregistrarea contractelor de închiriere(numai prin intermediul Spaţiului Privat Virtual ). Pentru bunurile deținute în comun, fiecare coproprietar – persoană fizică are obligația înregistrării contractului de închiriere.Daca esti proprietar si aveai de gand sa-ti inchiriezi din casa, n-o sa mai ai!
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.