În perioada 14-20 noiembrie 2022, polițiștii cărășeni au acționat pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând aproape 500 de sancțiuni contravenționale celor care au încălcat prevederile legislative în vigoare.
Săptămâna trecută, polițiștii rutieri și cei de la structurile de ordine publică cu atribuții pe linie de poliție rutieră au continuat acțiunile reactiv-preventive pentru siguranța traficului rutier.
Pentru abaterile constatate, au aplicat 499 de sancțiuni contravenționale, dintre care 223 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum.
112 pietoni și 77 de bicicliști care au fost sancționați contravențional pentru traversare neregulamentară și alte abateri.
4 conducători auto care au depășit cu peste 50 km/h și 70 km/h limitele legale de viteză și alți 3 conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor au fost sancționați contravențional, concomitent cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Pentru abaterile constatate au fost reținute în vederea suspendării 9 permise de conducere.
De asemenea, au fost constatate 6 infracțiuni la regimul rutier, 5 privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Exemple:
În noaptea de 19/20 noiembrie, la ora 21.23, polițiști de la Poliția Municipiului Reșița- Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Calea Caransebeșului din municipiu, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani care circula din direcția Intim către ieșirea din oraș, iar la testarea cu aparatul drugtest, a rezultat că se afla sub influența substanțelor psihoactive, aparatul indicând rezultat pozitiv pentru metamfetamină.
Tânărul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în cauză fiind întocmit dosar penal.
Aseară, la ora 22.45, polițiști de la Biroul Rutier Caransebeș au depistat pe DN 68, în comuna Obreja, un bărbat de 32 de ani, din localitate, care, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, acroșând un stâlp din afara părții carosabile. La testarea cu aparatul etilotest s-a stabilit că bărbatul avea o alcoolemie de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma evenimentului bărbatul nu a suferit vătămări corporale și a fost condus de către polițiști la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Și în acest caz polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocm
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.