SI DE-O FI SI-O FI SA MOR, SA-MI PUNETI LA CAP BUJOR! (IOHANNIS)
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care bujorul este declarat floare națională.Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, printre decretele semnate miercuri de către președintele Klaus Iohannis, se numără și acela pentru promulgarea Legii privind declararea bujorului ca floare națională a României.Proiectul prin care bujorul este declarat floare națională a României fusese adoptat în urmă cu o lună de către Camera Deputaților, cu 180 de voturi „pentru”, 39 „împotrivă” şi 23 de abțineri.„Se declară floarea de bujor, din familia Paeoniaceae, ca Floare Naţională a României. În scopul marcării Florii Naționale a României, anual se organizează, la nivel naţional şi local, un Festival al bujorului, eveniment horticol, în care vor fi expuse în aranjamente peisagistice şi ornamentale diferite specii de bujor. Cu această ocazie, în cadrul unor simpozioane ştiinţifice, vor fi prezentate caracteristicile biologice şi ornamentale ale diferitelor specii de bujor, îndeosebi a celor sălbatice”, arăta proiectul.Tot e bine! Puteau declara ca floare nationala: Prispa Tigancii, Sulfina Porcului sau Bascula Calului!
CUMPARAM SCUMP CE ALTII ARUNCA!
Ministerul Apărării Naționale a cerut Parlamentului să aprobe achiziția a două elicoptere militare Airbus H215M cu 150 de milioane de euro, potrivit unei cereri puse pe agenda biroului permanent al Camerei Deputaților, scrie G4Media.ro.Reamintim că România nu a cumpărat încă nici un elicopter Airbus, deși compania franceză are o unitate de producție lângă Brașov.Vasile Dîncu, fostul ministru al Apărării, anunțase încă din luna iulie că planul de achiziţie al Armatei Române include submarine franceze Scorpène şi elicoptere franceze. Dîncu a anunţat că a fost semnată o scrisoare de intenţie cu ministrul francez al apărării în acest sens.„Am semnat o scrisoare de intenţie cu ministrul francez al apărării pentru un viitor proiect şi am început în parlament procesul de aducere a noului echipament: este vorba de submarine Scorpene şi elicoptere. Aceasta este o scrisoare de intenţie făcută cu guvernul francez şi noi vrem să implementăm acest proiect”, a declarat Dîncu.De asemenea, ministrul român al Apărării a declarat că lucrează la un proiect de lege care să prevadă termene mai scurte pentru procedurile de achiziţii publice pentru apărare, mai precizează sursa citată.Daca trimite Cioaba un desant se intoarce de la fiare vechi cu elicoptere mai de soi, dar nu se vrea!
ALINUTA TAIE PENSIILE GENERALILOR!
Alina Gorghiu o ține sus și tare că pensiile la militari și la polițiști trebuie să fie tăiate. În loc să umblăm la pensiile mari, la pensiile nesimțite, actuala guvernare și-au asumat în documente publice, tratate internaționale, că va tăia pensiile la militari și polițiști.De ce se face acest lucru? Deoarece numai dacă se taie banii din pensii se pot obține fondurile din PNRR, ori partidele au nevoie de bani căci clientela de partid nu se poate ține în sărăcie.Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, şi-a exprimat convingerea că Ministerul Muncii va elabora în scurt timp un proiect de act normativ prin care „va fi reglată” situaţia pensiilor speciale, fără de care România „nu îşi va lua” banii din PNRR.Daca atat o duce mintea, atat face!De ce va mirati?
GAGA-CIOLACU CERE “DESECRETIZAREA” UNUI DOCUMENT PUBLIC!
Cristian Ghinea, coordonatorul departamentului de politici publice al USR, a reacționat după ce președintele PSD, Marcel Ciolacu, a cerut Guvernului să desecretizeze toate documentele din PNRR. Ghinea a afirmat că Planul Național de Redresare și Reziliență a fost publicat integral, inclusiv anexele acestuia, pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, scrie Euronews.ro.„PNRR l-am publicat noi, complet, singurul guvern care a publicat toate anexele. Înainte de a fi gata, am mers de 3 (trei) ori în Parlament. Am invitat pesediștii la minister să îl consulte. Ei nu au făcut asta cu celelalte programe de fonduri europene, cu nici unul dintre ele. TOT PNRR se găsește încă pe site-ul ministerului: aici. Așa se și numește fișierul și linkul, PNRR Complet”, a precizat Ghinea, într-un mesaj publicat pe Facebook.Fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene a indicat adresa la care pot fi accesate documentele PNRR: https://mfe.gov.ro/pnrr-complet/.Ghinea a ținut să precizeze că PNRR nu este secret, ci doar comentariile Comisiei Europene.Rau e, Doamne, sa fii prost!
ZELENSKI PRINDE DRONELE IRANIENE CUM PRINDE MUSTELE!
În ziua 245 de război forțele ruse se pregătesc pentru „cele mai grele bătălii” în regiunea strategică sudică Herson. Regiunea se află în mâinile Rusiei încă din primele zile ale invaziei Ucrainei, în urmă cu opt luni, dar acum ucrainienii recâştigă teren.Preşedintele rus Vladimir Putin a asistat la primul exerciţiu nuclear de la începutul invaziei, care poartă numele Tunet. Ruşii au lansat rachete balistice şi de croazieră de pe submarinul atomic Tula.Iar preşedintele Joe Biden a declarat că Rusia ar face o „greşeală gravă, gravă” dacă ar desfăşura o armă nucleară tactică în Ucraina.Ucraina şi Rusia au făcut un nou schimb de prizonieri, care însă a inclus şi predarea corpului unui voluntar american, ucis la sfârşitul lui august în Ucraina.400 de drone iraniene ar fi lansat ruşii până acum, din care 60-70% au fost doborâte, susţine Zelenski.O sa descoperim ca nici n-au avut rusii atatea drone cat zice ca a doborat Zelenski!
MOLDOVENII TIN SEDINTE PE INTUNERIC!
Guvernul premierului Natalia Gavriliţă s-a reunit, miercuri după-amiază, pe întuneric, pentru a face economie de energie electrică în faţa unui deficit care afectează Republica Moldova din cauza bombardamentelor ruseşti asupra infrastructurii energetice din Ucraina.La începutul şedinţei, şefa Executivului a permis pentru scurt timp aprinderea luminii pentru ca presa să poată face fotografii de protocol, dar ulterior miniştrii au continuat şedinţa pe întuneric, potrivit portalului Noi.md.Natalia Gavriliţă a asigurat că guvernul său, în frunte cu viceprim-ministrul Andrei Spînu, face tot posibilul să rezolve situaţia cu privire la criza energetică.”Avem elaborate diferite scenarii. (…) Da, ieşim la resurse alternative. Procurăm electricitate din România. Dar avem nevoie de cantităţi adiţionale, care pe piaţă sunt mult mai scumpe decât ceea ce am avut până acum.Facem îndemnul să continuăm să economisim, să reducem consumul”, a invitat şefa Executivului, citată de publicaţia locală NewsMakeIn curand, asta ne paste si pe noi!
VREI, NU VREI, INTRA ROMANIE IN RAZBOI!
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a amenințat voalat România. Dmitri Peskov a vorbit azi cu presa despre desfășurarea amplă de forțe americane din ţara noastră, care sporește un presupus pericol pentru Rusia.Kremlinul va acorda atenție acestui lucru, când va veni vorba despre securitatea Rusiei.„Cu cât forțele americane sunt mai aproape de granițele noastre, cu atât pericolul este mai mare pentru noi. Desigur, cu atât mai bine contracarăm și vom continua să contracarăm când ne asigurăm propria securitate”, a declarat Peskov, într-o conferință de presă, citat de agenția de stat rusă TASS.În orice caz, o astfel de desfășurare a trupelor americane în apropierea granițelor Rusiei „nu duce la creșterea predictibilității și stabilității” în regiune, este de părere Peskov.Agenţia rusă de presă aminteşte că, acum câteva zile, CBS a difuzat un reportaj despre celebra Divizie 101 Aeropurtată a SUA, care este dislocată în România şi e gata oricând să intre pe teritoriul ucrainean, în cazul unei escaladări a conflictului sau al unui atac asupra unui stat membru NATO.TASS subliniază că această unitate de elită este dislocată în Europa, pentru prima dată în aproape 80 de ani.Nu ne temem! Ne apara americanii pana nu mai ramane niciun roman in picioare!
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.