VA SURADE SANSA UNEI RELANSARI!
Vă implicaţi într-o relaţie romantică. Nu vă pare rău, dar va trebui să vă ponderaţi, şi mai ales nu uitaţi de cei apropiaţi. Aveţi idei bune pentru a vă lansa profesional. Ca de obicei, vedeţi clar brambureala din jurul dvs., o trataţi la rece şi faceţi planuri pentru cum puteţi avea vreun câştig. Relaţiile vor funcţiona bine, soluţiile apar.
DRUMURILE VISATE!
Cei mai mulţi celibatari se decid să se căsătorească şi nimeni nu va reuşi să îi convingă să se răzgândească. Vor face tot felul de drumuri la care visează de mult timp. Încercaţi să faceţi faţă unor situaţii noi. Vă este frică de unele capcane sau nu reuşiţi să mulţumiţi pe cine trebuie. Viaţa particulară este şi ea bulversată de nevoi.
AFACERILE INCEP SA PROSPERE!
Sunt favorizate relațiile cu partenerii de afaceri. Activitățile începute astăzi au mari șanse de reușită. Este o perioadă favorabilă afacerilor și investițiilor. Zi favorabilă studiului, călătoriilor în interes profesional și comunicării cu persoane importante. Depășiți cu ușurință o deziluzie sentimentală.
VORBA MULTA SARACIA OMULUI!
Vorbiţi mai puţin şi ascultaţi mai mult. Nu e o zi potrivită pentru iniţiative. Dar e foarte posibil să auziţi o informaţie, care vă va fi foarte utilă. Faceţi o pauză şi ieşiţi cu colegii la o cafea. Într-o atmosferă plăcută, veţi lămuri multe lucruri care fuseseră semne de întrebare pentru dvs.
VA RISIPITI ENERGIA IN ZADAR!
Vă veţi cheltui energia fără rost, reuşind doar să vă enervaţi. În relaţiile cu partenerul veţi fi cam neînţelegător. Peste câteva zile însă, soarele vă va schimba starea. Simţiţi nevoia să vă descărcaţi sufletul, dar partenerul nu e pe aceeaşi lungime de undă. În loc să vă supăraţi pe el, faceţi o vizită unui prieten. Acesta vă este cel mai bun confident.
DEPASITI O POSIBILA DISPUTA!
E posibil să intraţi într-o dispută cu familia. Apelaţi la simţul umorului – poate face minuni. Veţi câştiga! Mai puţină mişcare şi mai multă odihnă! Faceţi cât mai puţine eforturi fizice. Fiţi foarte atent la fiecare cuvânt rostit azi de noul dvs. farmec admirator. Intenţiile sale vor deveni deodată foarte clare pentru dvs.
TEMPERATI-VA SPIRITUL AUTORITAR!
Vă roade dorinţa de a-i pune pe toţi la punct, de a spune în faţă tot ce gândiţi. Este exact ceea ce nu ar trebui să faceţi! Cei dragi nu sunt receptivi la nici un fel de critici. Fiţi cât mai politicos şi corect în relaţiile cu colaboratorii dvs. În caz contrar, vă veţi face duşmani nedoriţi. Într-o situaţie dificilă, colegii vă dau o mână de ajutor.
NU DEZARMATI!
Aveţi senzaţia că nu mai aveţi fler deloc şi vă simţiţi nesigur şi neajutorat. Faptul că apar întruna pagube nu trebuie să vă demobilizeze, deoarece nu sunteţi singurul vinovat. Încăpăţânarea vă este folositoare, în primul rând pentru că vă ajută să depăşiţi toate obstacolele profesionale ivite. Complicaţiile „filozofice” le spulberaţi din mers.
CHELTUIELI PENTRU SANATATE
Cu siguranţă veţi cheltui ceva bani pentru îmbunătăţirea sănătăţii, dar cum rezultatele se vor vedea imediat nu aveţi de ce să fiţi nemulţumiţi. În cazul în care veţi ceda impusului de a vă manifesta suspiciunile, relaţia cu fiinţa iubită se va deteriora simţitor. Fiţi cât se poate de prudent în manifestări.
NU VA BAZATI PE COLEGI!
Veţi avea parte de o mulţime de obstacole şi nu vă va fi uşor să le depăşiţi. Nu încercaţi să cereţi sprijinul colegilor căci aceştia nu se vor arăta prea săritori. Câştigul pe care îl aşteptaţi azi va întârzia o bună bucată de vreme. Nu insistaţi, căci nu veţi reuşi decât să vă enervaţi fără rost. Încercaţi să fiţi ceva mai raţional.
NU TINETI CONT DE PARERILE ALTORA!
Este posibil ca intervenţia neinspirată a unei rude apropiate să stârnească o adevărată furtună în viaţa dvs. sentimentală. Nu vă lăsaţi influenţaţi de persoane subiective. Dacă îmbinaţi voinţa cu perspicacitatea şi diplomaţia, veţi avea numai de câştigat. Sentimental sunteţi tensionat, dar nu aveţi motive, mai ales dacă aveţi partener stabil.
FLUCTUATII FINANCIARE
Sunteţi într-o vervă molipsitoare, dar din dorinţa de a fi de folos celor pe care îi iubiţi, vorbiţi cam mult şi dezvăluiţi nişte secrete. Sunt posibile fluctuaţii financiare. Nu ştiţi cum aţi putea să refuzaţi solicitările pe care vi le adresează cei dragi cu toate că este clar pentru oricine că aţi cam ajuns la fundul sacului. Amabilitate forţată.
ZODIE FAVORIZATA-BERBEC
DUPA NOAPTE VINE ZI!
A trecut o buna perioada ce cand lucrurile nu v-au mers asa de bine ca acum!Asociat cu cine trebuie si sfatuit de catre persoane competente reusiti lucruri remarcabile! Se anunta zile de prosperitate!
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.