Exploatarea minieră de la Moldomin pe ultima sută de metrii????
După ce a câștigat în instanță licența de exploatare a zăcământului de cupru de la Moldova Nouă, compania turcă CUPRUMOLD MINING SA, așa cum se va numi de acum fosta Moldomin, mai are doar câteva luni la dispoziție pentru reluarea exploatării de cupru la Moldova Nouă, deși societatea are acum numai 13 angajați.
La momentul preluării, promisiunile erau mari, se vorbea de sute de angajați, investiții și chiar de reluarea activității în mină. Numai că, concret, pașii făcuți sunt mici forme fără fond iar licența de exploatare expiră pe 14 mai 2022, adică peste câteva luni.
În această situație, dacă activitatea nu va fi reluată până în luna mai 2022, Agenția Națională a Resurselor Minerale, cea care s-a și judecat cu Cuprumold Minig SA, ar putea să refuze să mai prelungească licența de explorare și exploatare a zăcământului, pe motiv că de un deceniu resursa nu a mai fost explorată.
Probleme sunt și cu obligațiile de mediu, pentru care România a fost sancționată cu infringement de către Uniunea Europeană, nici aici turcii de la Eti Bakir, cei care dețin pachetul majoritar de acțiuni al Cuprumold Minig SA, nu s-au grăbit să investească vreun leu sau liră turcească.
De altfel, din multele procese dintre Agenția Națională a Resurselor Minerale, lichidatrorul judiciar și Cupromold Mining SA rezultă că și atât de trâmbițata și vehiculata preluare a licenței de către Mineco AG a fost tot o minciună, lichidatorul judiciar explicând că, de fapt, ea nu a fost efectivă pentru că nu a fost semnată o anexă la contract care să facă efectivă proprietatea asupra licenței, deși se ceruse Ministerului Economiei această cedare.
Cu chiu cu vai s-a răzbit prin hățișul instanțelor și Cuprumold Mining poate începe activitatea, dar și vrea? Că până acum, deși s-au tot anunțat termene clare, se cam bate pasul pe loc!
Cine sunt turcii de la Eti Bakir
Potrivit jurnalistului Stelian Negrea turcii de la Eti Bakir sunt puternic legați de președintele Erdogan și ar fi fost reprezentanți în România de către o firmă controlată de Victor Ponta. (http://www.corectnews.com/node/130972/print/pdf)
O clădire din Piața Națiunilor Unite, din centrul Bucureștiului, adăpostește de câteva luni biroul unei noi firme de consultanță. La etajul 9 al clădirii Gemenii Center, fostul premier Victor Ponta a înființat un SRL care îi poartă inițialele în denumire – VP Projects Advisers. Firma de consultanta a inceput sa functioneze cu doar cateva saptamani inainte ca activele Moldomin sa fie scoase din nou la vanzare.
DiscoverProject.ro a aflat ca femeia care administreaza noua companie de consultanta a fostului premier, pe numele ei Geanina Pușcașu, reprezintă neoficial la București interesele familiei turce Cengiz care detine Eti Bakir AS, cea care a câștigat licitatia pentru activele Moldomin.
Geanina Puscasu este o prietena veche a familiei Ponta mai scrie presa.
De cumpărarea Moldomin s-au interesat mai multe companii, 19 mai exact, printre care și Emiliano Vest, firma familiei Bejeriță, apropiată de Ion Mocialcă, cel care este finul și apropiatul lui Victor Ponta. Probabil, una dintre strategii a fost ca Emiliano Vest să cumpere societatea, după care a apărut interesul Eti Bakir, care a și cumpărat caietul de sarcini și a plătit aproximativ 35 de milioane de lei.
Tot de la instanțe aflăm că, din suma de 35 de milioane de lei noi, actualul lichidator judiciar și-a plătit doar salariul, de peste 1 milion de lei noi iar restul de 33 de milioane i-a pus deoparte, deși ar fi trebuit plătiți principalii creditori, printre care Ministerul Economiei și Primăria Moldova Nouă.
Privatizare „noaptea ca hoții”
Pe pagina de internet a companiei de lichidare RTZ&Partners, inghesuit intre un tractor si un spatiu de brutarie, in octombrie 2020, era postat si anuntul de vanzare a activelor Moldomin SA.
Reprezentantii RTZ le-au precizat jurnaliștilor echipei lui Stelian Negrea ca au fost interesate 19 companii/consortii de bunurile companiei Moldomin SA. În final, în martie 2021, doar una a cumparat caietul de sarcini: Eti Bakir din Turcia, cu afaceri in
Rusia si China.
Familia Cenghiz, care detine compania turceasca, are puternice legaturi cu presedintele Turciei, Recep Tayip Erdogan. Dupa o vizita, de acum o saptamana, in Azerbaidjan a lui Erdogan, o companie a familiei Cenghiz a primit dreptul de a exploata un perimetru minier urias in aceasta tara pe langa alte contracte publice, mai arată presa.
Holdingul turcesc este acuzat ca primeste subventii de la guvernul lui Erdogan pentru diferite proiecte pe care le dezvolta datorita relatiei extrem de apropiate cu regimul lui Erdogan.
Tic-tac, tic-tac…
Cum licența de exploatare trebuie prelungită în mai 2022 iar cea care ar trebui să o prelungească este chiar Agenția Națională de Resurse Minerale, cea care a înaintat mai multe procese pentru anularea acestei licențe, nu este exclus ca, la fel ca în 2011, reînceprerea activității la Moldomin să fie doar o perdea de fum. Rămâne doar ca timpul și acțiunile Cuprumold Mining să ne contrazică…
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.