Trei români, mamă, tată și fiul lor de 18 ani, ce locuiau în Valencia, au fost găsiți fără suflare în cursul nopții de vineri spre sâmbătă.Intreaga familie fiind originara din Moldova Noua,cartier Bosneag!
Fiica celor doi care s-a întors acasă în jurul orei 02.30 noaptea a făcut dureroasa descoperire. Aceasta a sunat imediat la numărul unic pentru urgențe, iar la fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale și de pompieri. Poliția investighează în continuare cauza morții celor trei.
Primele investigații arată faptul că cei trei, pentru care nu s-a mai putut face nimic pentru a le salva viața, ar fi murit în urma unor scăpări de gaze de la sistemul de încălzire, și au fost intoxicați cu monoxid de carbon.
Primarul localității, Jesús Monzó, s-a deplasat la locul tragediei și a declarat că autoritățile locale sunt dispuse să ajute fiica celor doi soți români cu orice are nevoie.
În localitatea Catarroja a fost declarat doliu local pentru astăzi, iar steagurile vor fi coborâte în bernă pentru toată ziua.
Familia de români locuia în localitate de aproape 20 de ani, și toți cei care i-au cunoscut s-au declarat „îndurerați în urma acestei tragedii care a lovit o familie foarte cunoscută și apreciată de mulți localnici”.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.