Ieri, în jurul orei 13,27, polițiști de la Poliția Stațiunii Băile Herculane au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuința tatălui său, în vârstă de 79 de ani, de unde au sustras o căldare de 100 de litri, din cupru.
Din verificări s-a stabilit că în aceeași zi, în jurul orei 12.30, sub pretextul că achiziționează fier vechi, 4 bărbați ar fi pătruns în curtea persoanei vătămate, iar prin distragerea atenției, ar fi sustras dintr-o magazie o căldare din cupru cu o capacitate de 95 de litri, folosită la distilarea răchiei, apoi ar fi plecat cu un microbuz într-o direcție necunoscută.
Polițiștii au demarat imediat controalele în trafic, autoutilitara cu care se deplasau cei 4 bărbați fiind identificată de polițiști pe raza localității Rusca-Teregova, în interior fiind găsită căldarea din cupru reclamată ca fiind sustrasă.
Cei 4 bărbați cu vârste cuprinse 22 și 49 de ani, toți din județul Constanța, au fost conduși la sediul Poliției Stațiunii Băile Herculane pentru cercetări.
Căldarea din cupru estimată la o valoare de 10.000 de lei a fost recuperată și restituită persoanei vătămate.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt și continuă cercetările în acest caz.
ATENȚIE SĂ NU CĂDEȚI VICTIME INFRACȚIUNILOR SĂVÂRȘITE PRIN DISTRAGEREA ATENȚIEI!
Victimele, în special persoane vârstnice din mediul rural, sunt contactate la domiciliu de grupuri alcătuite din 4 – 6 persoane, din care pot face parte și femei, care utilizează pentru deplasare, de regulă, autoturisme înmatriculate în străinătate.
Acestea, sub pretextul intenţiei de a achiziţiona diverse bunuri pătrund în curtea locuinţei pentru a le fi prezentate bunurile respective.
În timp ce unul dintre membrii grupului distrage atenţia victimei, cerându-i acesteia să vadă produsele, ceilalţi pătrund în locuinţă şi, profitând de neatenţia proprietarului, sustrag bani, bijuterii sau alte valori, după care pleacă, de obicei fără a cumpăra nimic.
Pentru a nu cădea victime unor astfel de infracțiuni, trebuie să aveți în vedere următoarele recomandări:
• NU acceptaţi în nicio împrejurare accesul unor persoane necunoscute în locuinţa sau gospodăria dumneavoastră !
• Sub niciun pretext, NU furnizaţi persoanelor necunoscute informaţii despre vecinii dumneavoastră !
• NU primiţi în curte persoane care oferă spre vânzare diverse produse! Aceştia vă pot înşela sau vor doar să vadă ce bunuri pot fura din gospodăria dumneavoastră!
• În cazul în care sesizaţi prezenţa în comunitate a unor grupuri de necunoscuţi care solicită informaţii cu privire la vecinii care comercializează diverse bunuri, reţineţi semnalmentele persoanelor şi cât mai multe detalii despre mijlocul lor de deplasare şi anunţaţi de îndată subunitatea de poliţie cea mai apropiată!
• Dacă aveţi în familie vârstnici care locuiesc singuri, întrucât sunt o categorie vulnerabilă în ceea ce priveşte victimizarea prin astfel de infracţiuni, explicaţi-le că NU trebuie să permită accesul necunoscuţilor în gospodărie!
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.