BĂRBAT BĂNUIT DE SUSTRAGEREA UNEI BORSETE CU BANI DINTR-UN AUTOTURISM, IDENTIFICAT DE POLIȚIȘTI, LA SCURT TIMP
Ieri, 22 iulie, polițiști de la Poliția Stațiunii Băile Herculane au depistat în trafic, pe DN 6, un bărbat de 33 de ani, din județul Ilfov, bănuit că ar fi sustras o borsetă cu documente și bani, dintr-o mașină staționată într-o benzinărie din municipiul Caransebeș.
Astfel, în aceeași zi, în jurul orei 17.20, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș au fost sesizați cu privire la comiterea furtului, imediat aceștia desfășurând activități specifice, în urma cărora au stabilit că bărbatul bănuit s-ar fi deplasat cu un autoturism în direcția Băile Herculane.
În momentul depistării, bărbatul ar fi încercat să se sustragă, plecând cu un taximetru, polițiștii pornind în urmărirea autoturismului până la intrarea în municipiul Orșova, unde l-au preluat pe bărbat și condus la sediul Poliției, ulterior fiind preluat de colegii de la Poliția Municipiului Caransebeș, pentru cercetări.
Prejudiciul, în valoare de 100 de euro, 120 de lire sterline și 50 de lei, a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt și continuă cercetările.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.