SPUNE CE TE FRAMANTA
Luna te incurajeaza astazi sa te exprimi, sa iesi in fata si nu oricum. Poti fi intr-o dispozitie optimista si ii poti insufleti si pe cei din jurul tau. Nimic nu-ti scapa, esti omul potrivit la locul potrivit. Daca s-au tesut impotriva ta niste intrigi menite sa te puna intr-o lumina mai inunecata la locul de munca, astazi poti elucida misterele. Poti trece dincolo de aparente si poti sa afli ceva ce ti-a fost ascuns si care te framanta de ceva vreme. In lumina noilor descoperiri, s-ar putea sa fii usor bulversat, dar si incurajat sa mergi mai departe, mai hotarat sa-ti relansezi cariera.
)
MERITI O RECOMPENSA
Ziua de azi poate sa vina pentru tine cu recompense. Nu sunt cadouri sau favoruri care iti pica din senin. Ceea ce primesti azi vine ca o rasplata pentru munca ta si pentru devotamentul de care ai dat dovada in timp. Cu alte cuvinte, astazi s-ar putea sa primesti macar o mica parte din ceea ce meriti. Si pentru tine este o zi a curiozitatii, indreptata insa spre relatiile de munca. Vrei sa afli niste taine, niste adevaruri care au fost tinute departe de tine. Buna dispozitie ar trebui sa predomine, chiar daca seara te-ar putea gasi usor debusolat.
PASI INAINTE
O zi in care poti face un pas inainte. Luna te scoate in fata si te pune sa te afirmi. Capacitatile tale de cooperare sunt foarte bine evidentiate astazi, asa ca nu ezita sa te exprimi si sa aplanezi conflictele din jurul tau! Poti fi apreciat pentru puterea ta de a ramane impartial si de a privi dincolo de bine si de rau, de ceea ce e bine sau gresit. Poti veni cu o solutie noua, cu o abordare de perspectiva oriunde exista un blocaj. Viata afectiva si relatia cu copiii au de beneficiat astazi de pe urma inspiratiei tale.
DIPLOMAT ABIL
Realizarea scopurilor urmărite depinde de diplomaţie şi înţelepciune. Aveţi prea multă încredere în partenerul de viaţă sau în cel de afaceri dar nu trebuie să uitaţi că fiecare are interesul lui. Vecinii sau cei din anturajul apropiat vă vor da tot concursul pentru rezolvarea acestei neânţelegeri. Vreţi să aveţi bani iar această perioadă este foarte bună pentru a vă spori veniturile. Profitaţi de şansele acordate!
SECRETE BINE PAZITE
Veţi încerca să vă amestecaţi în secretele altora dar nu va fi o idee prea bună, mai ales dacă sunteţi urmărit îndeaproape de invidioşi. Primiţi şi veşti bune de la rude sau din domeniul sănătăţii sau al serviciului. Afacerile secrete legate de carieră sau de poziţia socială dau roade. Aveţi inspiraţie şi suces în rezolvarea problemelor intelectuale sau legate de o călătorie dar apar şi probleme pe care nu le-ţi luat în calcul.
NOI PRIETENI
Vă faceţi noi prieteni sau vă distraţi şi vă bucuraţi de orice chiar dacă veţi deranja unii invidioşi. Nu este indicat să fiţi arogant cu autorităţile sau cu şefii. Atenţia excesivă pe care o acordaţi carierei sau vieţii sociale va deranja pe cineva apropiat, poate cel mai mult pe partenerul de viaţă. Altfel, veţi avea o relaţie foarte bună. Nu este exclus să primiţi sprijin pentru rezolvarea unei neânţelegeri cu un prieten.
CARIERA E PE PRIMUL LOC
Reuşitele din domeniul carierei vă determină să aveţi iniţiative îndrăzneţe dar profitabile în domeniul financiar. Nu este exclus să investiţi cu succes în imagine. Aranjamentele din domeniul bancar sunt profitabile dar cele de la examene sunt păgoboase. Primiţi veşti nu tocmai bune de la partenerii de afaceri. Spre seară vă puteţi întâlni cu vecinii la un pahar de vorbă. Aveţi grijă de sănătate!
SECRETE ASCUNSE
Dacă aveţi nevoie de confidenţi, îi puteţi căuta în rândul familiei, nu al celor din anturajul apropiat care pot răspândi secretul dumneavoastră. Relaţia cu familia nu este perfectă având în vedere conflictele create de partener. Este o zi destul de agitată, cu sarcini noi în casă şi cu multă alergătură pentru rezolvarea problemelor cotidiene. Spre seară dezbateţi cu familia o problemă socio-profesională.
PARERI SCHIMBATOARE
Părerea rudelor este schimbătoare. Unele vă pot propune un parteneriat de afaceri sau vă ajută în treburile gospodăreşti, altele vă pot periclita distracţiile şi petrecerea timpului liber. De asemenea aveţi puterea de a schimba părerea unor persoane nonconformiste, cu influenţă, despre dumneavoastră şi calităţile pe care le aveţi. Aveţi un comportament imprevizibil şi o relaţie bună cu cei apropiaţi
PE VAL
Sunteţi pe val, optimist, plin de iniţiativă şi cu gândire pozitivă. Descoperiţi secrete importante, primiţi bani restanţi sau găsiţi surse secrete de finanţare. Nu este exclus să aveţi parte de o surpriză plăcută din partea familiei dar şi de conflicte în societate, mai ales sâmbătă. Încă de vineri se anunţă o surpriză sau aflaţi de nişte bani restanţi. Cum şi dumneavoastră vreţi să vă relaxaţi, veţi accepta orice propunere mai puţin obişnuită. Poate veţi vizita nişte rude, chiar dacă vizita se lasă şi cu ceva cheltuială. De asemenea puteţi găsi nişte facturi în cutia poştală.
AFACERI SECRETE
Cel mai bine vă merge în afacerile secrete, cu toate că sâmbătă puteţi avea ceva probleme. Dacă sunteţi căsătorit veţi trăi momente de neuitat împreună cu partenerul şi veţi avea oportunităţi de distracţie. Dacă nu, aveţi parte de o aventură ce se poate finaliza cu un angajament. Chiar dacă vă ies vorbe, nu ar trebui să renunţaţi la experienţele pe care vreţi să le trăiţi la acest sfârşit de săptămână. Este o perioadă în care veţi avea parte de o revenire spectaculoasă a bunelor sentimente. Fiţi cu băgare de seamă la acţiunile unui străin.
PRIETENII PAGUBOASE
Sunt posibile discuţii cu rudele din cauza unor prietenii păguboase sau a acţiunilor îndrăzneţe din ultima vreme. Este o zi în care găsiţi soluţii inspirate, cu toate că par utopiste, pentru împrumuturi sau tranzacţii financiare. Dacă aţi avut probleme cu o persoană cu funcţie acum găsiţi remediul şi pare să funcţioneze. Aveţi talentul de a aranja din umbră afacerile, cu răbdare şi hotărâre.
ZODIE FAVORIZATA-RAC
SUNTETI RASFATAT
Partenerul va menajeaza si face el treburile murdare care v-ar reveni. In timpul asta va puteti relaxa!
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.