Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, marţi, alte 1.215 cazuri de infectare cu noul coronavirus, dar şi 35 de decese ale unor persoane infectate. Bilanţul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 63.762, iar al deceselor la 2.764. 485 de pacienţi infectaţi sunt internaţi la ATI. De la ultima raportare s-au făcut 19.491 teste, 7.896 la cerere.
”Până astăzi, 11 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 63.762 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 30.585 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 6.756 de pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.215 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, a transmis, marţi, Grupul de Comunicare Strategică.
Caras-Severin 19 persoane infectate cu COVID-19,Timis 39!
Autorităţile anunţă, de asemenea, că până astăzi, 2.764 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.
”În intervalul 10.08.2020 (10:00) – 11.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 35 de decese (21 bărbaţi şi 14 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa – Năsăud, Braşov, Buzău, Caraş – Severin, Dâmboviţa, Dolj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Olt, Prahova, Sălaj, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea şi Municipiul Bucureşti. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 11 decese la categoria de peste 80 de ani. 33 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, un pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidităţi”, a mai transmsi Grupul de Comunicare Strategică.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.436 Dintre acestea, 485 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.404.845 de teste. Dintre acestea 19.491 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 11.595 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 7.896 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 20 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 11 august.
Pe teritoriul României, 7.161 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.419 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 20.562 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 159 de persoane.
1 Comment
613 persoane au fost reconfirmate !l – Carasanul – Banat24
11 august 2020 at 16:58[…] citeste mai mult aici […]