În urma apelului primit prin sistemul unic de urgență 112, grupa de intervenție s-a deplasat în cartierul Govândari, unde un bărbat a asmuțit în repetate rânduri câinele pe trecători.
Ajunși la fața locului, s-a constatat faptul că un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice și-a lăsat câinele, din rasa „Cane Corso”, fără botniță și lesă, chiar asmuțind-ul în repetate rânduri pe trecători.
La solicitarea forțelor de ordine, proprietarul și-a închis câinele într-o mașină, blocându-se și el în autoturism.
După aproximativ 30 de minute, în care s-a încercat să se discute cu persoana în cauză, s-a luat hotărârea ca la fața locului să fie solicitat și un echipaj de ecarisaj, pentru a putea imobiliza patrupedul, acesta fiind ulterior transportat în siguranță la padoc.
Pentru siguranța persoanei în cauză, dar și a efectivelelor de ordine s-a procedat la încătușarea proprietarul animalului, iar în baza OUG nr.55 din 2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi și a Legii 61 Din 1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a fost aplicată secțiunea în cuantum de 1700 lei.
1 Comment
Caine de paza „Cane Corso”, fără botniță și lesă, asmuțit în repetate rânduri pe trecători. – Carasanul – Banat24
3 iulie 2020 at 16:33[…] citeste mai mult aici […]