Șefa interimară a PSD Caraș-Severin, deputatul Luminița Jivan, așteaptă un mărțișor ceva mai special de la colegii de filială: votul pentru șefia PSD Caraș-Severin.
Prezentă astăzi, alături de majoritatea primarilor PSD și șefilor de deconcentrate, la bilanțul Instituției Prefectului Caraș-Severin, deputatul Luminița Jivan a convocat și biroul permanent județean, stabilind data de 1 martie ca dată a alegerilor pentru șefia PSD Caraș-Severin.
Mutări s-au făcut și prin deconcentrate, după ce Marius Bălean și-a terminat delegarea ca director al Direcției de Tineret și Sport, Narcis Lazăr a fost numit ca director interimar al instituției.
Ioan Dragomir, un apropiat al lui Ion Mocioalcă, a pierdut șefia Regionalei de finanțe fiind înlocuit cu Mihaela Nicola, după ce fusese numită doar de câteva săptămâni la conducerea DGFP Caraș-Severin.
De asemenea locul de la Caraș-Severin al Mihaelei Nicola se pare că va fi luat de către fostul subprefect și director al Agenției de Mediu, Sebastian Purec.
La Garda de Mediu a fost numit un comisar șef interimar, Senina Dreve, după ce Carmen Percea și-a cerut trasferul la APIA, centrul zonal Oravița, pentru a fi mai aproape de casă.
Frant Cristian
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.