Echipa de handbal feminin, CS Universitatea Reșița se bucură de vacanță. După un sezon competițional greu, jucătoarele lui Cristi Busuioc au ajuns la final, însă sunt deja cu gândul la sezonul următor.
Deși au încheiat un sezon regulat, și urmează o pauză destul de lungă pentru fetele de la CSU Reșița, oficialii se gândesc deja la un nou sezon competițional. Fără să-și propună prea multe, suflarea handbalistică feminină din Reșița și-ar dori un buget mai mare. Cristi Busuioc nu a făcut declarații prea mari, însă este clar că se dorește mai mult la CSU, dar fără implicare din partea mai multor persoane, echipa reșițeană nu poate să realizeze mai mult.
“Ne gândim la sezonul următor. E greu să-ți propui mai mult, atâta timp cât esti doar pe o finanțare de la minister. Deja sunt foarte multe echipe în serie, care au buget, au finanțare, aduc jucătoare care au evoluat deja la Liga Națională. Cred eu, că pe proiectul pe care l-am format, punctul maxim a fost deja atins cu participarea la baraj de anul trecut. Așteptăm în continuare și vedem în funcție de ce se propune la nivelul conducerii ce vom face din sezoanele următoare”, a declarat antrenorul formației CS Universitatea Reșița, Cristi Busuioc.
CS Universitatea Reșița a încheiat sezonul regulat pe poziția a V-a, departe de ultima poziție a podiumului, la 7 puncte. Cea mai bună echipă din serie a ffost practic de neatins. CS Minaur Baia Mare s-a impus fără probleme, finalizând prima cu 64 de puncte. Baia Mare este urmată în clasament de SCM Timișoara cu 57 de puncte, iar pe locurile 3 respectiv 4, se află Dacia Mioveni și Brașov, ambele cu 40 de puncte.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.