Gimnaștii juniori III ai României au sosit la Reșița, iar astăzi sunt în plină pregătire în urbea Bârzavei. Antrenamentele de acomodare, pentru Campionatul Național destinat juniorilor III, nivel I și II, au început, iar mâine, viitoarele speranțe ale gimnasticii masculine românești intră în concurs. Reșița este pregătită, cu două echipe și cu speranțe mari, că cele mai multe medalii vor rămâne “acasă”, în orașul de la Poalele Semenicului.
Toți sportivii sunt pregătiți de concurs. La Reșița, a sosit, să-i susțină pe cei tineri și unul dintre cei mai mari antrenori de gimnastică masculină, pe care i-a avut România. Dan Grecu a revenit la Reșița, și își amintește cu drag de perioada petrecută în urbea Bârzavei. Grecu a vorbit și despre reșițenii, Daniel Popescu, Răzvan Șelariu și Alin Jivan, foști gimnaști născuți, crescuți și formați în orașul de la Poalele Semenicului, care au adus numeroase medalii internaționale pentru gimnastica din România.
“În 2010 a fost ultima mea vizită la Reșița. Când am venit în Reșița, m-a apucat nostalgia. După atâta timp, petrecut în Reșița, îți aduci aminte cu mare plăcere de oamenii de aici. Sunt bucuros să fiu aici, mai văd și copiii, câți mai avem, că mulți nu mai sunt. Sper eu să fie o competiție frumoasă, sala este excelentă, foarte bine aranjată, aparatură nouă. Eu sper să mai organizăm aici competiții. Îmi aduc aminte că an de an aveam aici competiții și vreau să vă spun că de aici au plecat foarte mulți gimnaști buni, care au ajuns la lot și au fost în echipa națională și au adus rezultate. Vreau să aduc aminte aici de Daniel Popescu, Răzvan Șelariu, Alin Jivan, nu vreau să uit pe cineva, dar mulți gimnaști au plecat de aici, Flavius Koczi, deci Reșița se poate mândri cu mulți gimnaști buni”, a declarat Dan Grecu, vicepreședintele Federației Române de Gimnastică.
La Reșița, se află special pentru Campionatul Național destinat juniorilor III, din postura de antrenor al Clubului Steaua, și reșițeanul Alin Jivan.
„Trăiesc o nostalgie interesantă. Nu am mai fost de mult la Reșița, într-o competiție, de vreo 8 ani, unde am concurat ultima dată la senoori, 2010. Este interesant să mă întâlnesc cu oameni pe care nu i-am mai văzut de foarte mult timp, să revăd locurile unde am crescut și unde am reușit să progresez ca și sportiv. Atmosfera este foarte plăcută, ne bucurăm că se acomodează foarte bine copiii noștri și că avem șansa să venim cu sportivi de la Steaua, să concurăm la Reșița, unde am învățat acest sport. Sperăm la juniori III, nivel I să câștigăm, iar ceilalți să-și atingă obiectivele pe care le-am fixat acasă cu ei”, a declarat Alin Jivan.
Reșițenii sunt pregătiți să înfrunte emoțiile de concurs. În Sala Polivalentă se anunță, printre spectatori, și foști gimnaști din urbea Bârzavei, care au făcut performanță la nivel de seniori.
“Suntem la startul acestei competiții. Astăzi suntem la partea de acomodare a sportivilor cu aparatele. Am reușit să facem o sală frumoasă pentru concurenți și spectatori. Au venit în jur de 70 de sportivi, de la toate cluburile înscrise din țară, iar mâine va începe competiția pe echipe și individualul compus. Sâmbătă vor avea loc finalele pe aparate. Toți reșițenii sunt așteptați la spectacol, cu intrare gratuită. Așteptăm publicul cu brațele deschise”, a declarat antrenorul Robert Bălan.
Campionatul Național de gimnastică artistică, destinat junoorilor III, nivelul I și II, începe vineri 18 mai, de la ora 10:00, cu concursul pe echipe și individual compus nivel I. De la ora 16:00, în aceeași zi, intră în concurs nivelul II, iar sâmbătă de laora 10:00, sunt programate finalele pe aparate.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.