Sala Polivalentă din Reșița este pregătită pentru concurs! Juniorii III ai României încep să vină spre orașul de la Poalele Semenicului pentru a se acomoda cu aparatele. După 12 ore de muncă, ieri seară, Polivalenta din Reșița a fost finalizată pentru competiție. Aparatele își așteaptă concurenții.
Gimnaștii juniori III, nivelul I și II se pregătesc de concurs. La Reșița, în perioada 16 – 19 mai are loc Campionatul Național. Sala Polivalentă adună la Reșița, tot ce are România mai bun la ora actuală, la nivel de juniori III. Sportivii ajung mâine în orașul de la Poalele Semenicului, urmând ca în data de 17 mai, să aibă loc un antrenament de acomodare pentru sportivi. În 18 mai, la Reșița începe adevărata întrecere. Gimnaștii luptă pe echipe și individual, iar în data de 19 mai au loc finalele pe aparate. Reșița are stabilit și obiectivul. Gimnaștii din urbea Bârzavei trebuie să urce pe podium, în fiecare zi de întreceri.
“Vom avea sportivi de la Timișoara, Buzău, Bistrița, cam toate cluburile din țară participă cu cel puțin o echipă sau două. Această competiție se va organiza în Sala Polivalentă din Reșița, începând cu data de 16 mai. În 17 este prevăzut un program de acomodare, pentru sportivii care vin din afara Reșiței, în 18 intrăă în concurs echipele și individualul compus, unde noi avem ca obiectiv cel puțin un loc pe podium, iar în ultima zi, în 19, sâmbătă dimineață, vor fi finalele pe aparate. Sunt finale foarte disputate. La nivelul acestor copii departajările sunt foarte mici și ambițiile sunt foarte mari. Așteptăm toți iubitorii de gimnastică să fie prezenți la polivalentă, pentru că avem, nevoie să ne susținem campionii, și vă pot spune că intrarea este liberă. Veți putea vedea gimnastică de calitate și sperăm, la sfârșit, să cucerim cât mai multe medalii după această competiție și cei care vin din afară să fie mulțumiți de tot ce încercăm noi să le oferim la Reșița”, a declarat antrenorul Robert Bălan.
De precizat ar mai fi faptul că, Reșița intră în concurs la această ediție a Campionatului Național de juniorii III, cu două echipe, una la nivelul I și una la nivelul II. Intrarea publicului în Polivalentă este liberă.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.