Asociația Județeană de Fotbal din Caraș – Severin rămâne “sub comanda” lui Lolea, pentru încă patru ani! Fără drept de apel, Viorel Lolea a câștigat astăzi alegerile pentru șefia AJF-ului din Caraș – Severin. Contracandidatul său, Moatăr, a fost depășit la scor de handbal de Lolea. 31 de delegați au votat pentru Lolea, în timp ce Moatăr a adunat doar 13 voturi.
Cei doi candidați la scaunul AJF-ului din Caraș – Severin și-au început discursurile sub privirea atentă a președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu. Burleanu a venit astăzi la Reșița, doar cu cuvinte de laudă la adresa Asociației Județene de Fotbal din Caraș.
“Nu aș vrea să vorbesc foarte mult, doar să vă aduc niște sincere aprecieri pentru munca pe care o faceți, ră reușiți să treceți peste aceste mici certuri și presiuni care am văzut că există înainte de alegeri. Vă puteti baza pe susținerea noastră, a Federației Române de Fotbal. Să fiți mândri că veniți dintr-un județ care a contribuit extrem de mult la ceea ce înseamnă performanța fotbalului românesc”, a declarat președintele FRF-ului, Răzvan Burleanu.
După câteva mici dispute și neînțelgeri, delegații au votat. 31 de voturi i-au revenit lui Lolea, în timp ce Moatăr s-a dovedit a fi “ghinionist”, cu doar 13 voturi. La final, cei doi și-au strâns mâna, însă Moatăr nu a dorit să facă nicio declarație.
Viorel Lolea se bucură de titulatura de șef al AF-JF-ului pentru încă 4 ani. Lolea promite să rămână același președinte pentru care contează o singură culoare…fotbalul!
“Mulțumesc delegaților de la Adunarea Generală a Asociației Județene de Fotbal, mi-au răsplătit efortul de peste 4 ani la conducerea AJF-ului. Promit să fiu același președinte integru, care se poate uita la orice membru afiliat în ochi. Noi nu jucăm pe culori, avem una singură…fotbalul! Astăzi fotbalul a câștigat! Îl aștept pe domnul Moatăr, care a fost un competitor fair play, să vină din nou în echipa noastră. Timp de 4 ani, el a făcut parte din echipă și îl astăzi iar alături de noi. Sunt convins că ne așteaptă o perioadă foarte grea, dar continuăm atragerea de fonduri structurale. Sperăm să continuăm relația foarte bună care am avut-o și până acum cu Federația Română de Fotbal și promit că Asociația de Fotbal Caraș – Severin va rămâne numărul 1 în vestul țării, și chiar mai mult de atât”, a declarat Viorel Lolea.
De precizar ar mai fi faptul că, astăzi erau programate voturi și pentru vicepreședinți, care însă au fost reprogramate pentru luna august.
1 Comment
Sub privirea lui Burleanu, Lolea “l-a executat” pe Moatăr! – Carasanul – Banat24
27 aprilie 2018 at 15:50[…] citeste mai mult aici […]