Gimnastele de la CSȘ Reșița se pregătesc de un concurs “acasă”. Cu o zi înainte de weekend, cele mai frumoase sportive “ne dau întâlnire” la sala de sport din incinta Școlii Gimnaziale numărul 9 din Reșița. Vineri, mai exact în data de 13 aprilie, gimnastele de la Clubul Sportiv Școlar din Reșița se întrec pe premii, în cadrul “Cupei Primăverii”.
“Cupa Primăverii” la gimnastică ritmică, acțiune devenită tradiție la Reșița, are loc vineri, în orașul de la Poalele Semenicului. Întrecerea adună pe covorul de concurs gimnaste din Oradea, Timișoara și bineînțeles din orașul gazdă. Vin în fața spectatorilor din Reșița, sportive de la CSU Oradea, CSS 1 Timișoara și CSȘ Reșița.
“Vineri, mai exact în 13 aprilie, vom organiza o competiție, ca în fiecare an, “Cupa Primăverii”, organizată de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș – Severin, unde vom avea participante de la Timișoara și de la Oradea”, a declarat antrenoarea Luminița Lațcu.
“Cupa Primăverii” la gimnastică ritmică este organizată anual, la Reșița de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș – Severin. Competiția își deschide porțile vineri, 13 aprilie, de la ora 15:00, în sala de sport a Școlii Gimnaziale numărul 9 din Reșița.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.