Atleții reșițeni au strălucit la naționalele de marș. 15 medalii au trecut în contul Reșiței, bănățenii prezenți zilele trecute la Alba Iulia.
Localitatea Alba Iulia a găzduit recent Campionatul Național de marș destinat seniorilor, și tuturor categoriilor de vârstă. Cluburile reșițene au fost reprezentate din nou cu succes de consacrații Alin Știrbu, Narcis Mihăilă și Marius Cocioran. La seniori, podiumul a fost în totalitate reșițean. Știrbu a realizat cel mai bun rezultat. Naționalele de la Alba Iulia au adus 15 medalii pentru delegația bănățeană, dintre care 5 de aur, 5 de argint și 5 de bronz.
“În 25 martie, au avut loc la Alba Iulia, Campionatele Naționale de marș, pentru seniori, tineret și toate categoriile de juniori, inclusiv copii. Sportivii de la CSU și CSM Reșița au obținut un număr de 15 medalii, dintre care 5 de aur, 5 de argint și 5 de bronz. Vreau să nominalizez unul dintre cele mai bune rezultate, 1 oră 24 de minute și 45 de secunde, al lui Alin Știrbu, în proba de 20 de km marș. Podiumul a fost complet reșițean. Echipa CSU Reșița a ieșit campioană de senioare, iar a doua echipă de tineret formată din Dogaru, Pleșu și Rădoi vicecampioni de seniori și campioni de tineret. Toți și-au făcut rezultate personale”, a declarat antrenorul Gheorghe Ardeleanu.
Naționalele de la Alba Iulia au adunat la start peste 150 de concurenți la diferete categorii și probe.
“Concursul a fost un nou început de an foarte bun pentru mine. Cu timpul de 1 oră 27 de minute și 42 de secunde am realizat record personal și am obținut locul II. Sunt foarte fericit. Felicit și colegii. Sperăm ca antrenamentele să decurgă la fel de bine”, a declarat Narcis Mihăilă.
Veteranul Cocioran a revenit și el în forță, după o perioadă mai lungă de absență. Cocioran s-a clasat al treilea la această ediție a naționalelor.
“A fost un concurs reu;it pentru noi, pentru Reșița în special. Eu am obținut locul III la seniori. Nu sunt în totalitate mulțumit vis a vis de timpul obținut”, a declarat Marius Cocioran.
Competițiile continuă pentru secția de atletism de la Reșița. În luna aprilie, reșițeni pleacă la Campionatul Balcanic, acțiune ce va avea loc în Serbia.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.