Muncitorul Reșița s-a duelat ieri seară cu CS United Galați, într-un joc ce a contat pentru cea de-a XVI-a etapă din acest sezon competițional al Ligii I de futsal. Echipa din Banat nu mai găsește calea spre victorie de ceva vreme, iar CS United se numără printre cele mai bune echipe din Liga Națională.
Muncitorul a cedat la scor 2 – 13 , după un joc greu, cu miză mare și pentru gălățeni, care aveau nevoie de victorie, pentru a urca pe podium. În Sala Sporturilor Dunărea din Galați, CS Muncitorul Reșița a fost condusă pe tot parcursul meciului, scorul la pauză fiind de 7 – 2 pentru gazdele din Galați, iar la final și mai tragic, 13 – 2 .
După eșecul de ieri, Muncitorul rămâne pe 8 cu 9 puncte, iar CS United și-a atins ținta. Gălățenii au urcat pe 3 și au acum 37 de puncte în cont.
Următoarea etapă, Muncitorul Reșița joacă acasă cu Dunărea Călărași, echipă ce în acest moment este pe locul 5 în clasament cu 20 de puncte. Lider în Liga Națională de futsal este Informatica Timișoara cu 41 de puncte, iar locul trei este ocupat de Autobergamo Deva, cu 39 de puncte.
Related Posts
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
1 Comment
Muncitorul Reșița, fără soluții! Bănățenii au cedat la Galați! – Carasanul – Banat24
10 martie 2018 at 11:00[…] martie, 2018 Alina Popescu Sport 0 comments […]