Comunele Teregova, Luncaviţa, Mehadica şi Cornea au fost alese de către Antena 1 să reprezinte Banatul într-o nouă emisiune tv, care va fi filmată aici în data de 9-11 Martie 2018. În prima zi de filmări, două vedete vor ,,bate,, satele acestor comune în căutarea de fete mândre, dar şi de oameni talentaţi, indiferent de vârstă, sex ori de talentul lor, care poate să fie legat de tradiţii, de cântat, dans, actorie, umor, sport, îndemânare, viteză, forţă, orice ar putea impresiona telespectatorii Antenei 1.
A doua zi, cele două vedete vor organiza o preselecție, în care îşi vor forma fiecare câte o echipă de fete frumoase.
În a treia zi se va desfăşura finala locală, care va aduce de la Bucureşti un juriu special format din alte 3 vedete. Juriul îi va alege pe cei mai talentaţi concurenţi şi îi va răsplăti cu câte 1.500 lei. În finala serii, juriul va alege şi cea mai mândră fată a zonei, care va fi premiată pe loc cu 5.000 lei şi se va califica în finala naţională de la Bucureşti, din studiourile Antena 1, unde va concura cu fetele câştigătoare din alte regiuni ale ţării pentru MARELE PREMIU DE 20.000 DE EURO!!! (Înscrieri se fac la Teregova: Ilie Pârvulescu 0722 748 373)
Cărășanul
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.