Sala de Sport a Școlii 8 din Reșița a fost luată cu asalt ieri de preșcolarii de la grădinița Dumbrava Minunată. Cei mici au luptat pentru premii în cadrul unei acțiuni sportive. Prichindeii s-au întrecut la baschet și popice.
Prichindeii de la grădiniță, alături de educatoare, s-au întrecut în probe sportive ieri la Școala 8 din Reșița, în cadrul programului național, “România în Mișcare”, inițiat de Ministerul Tineretului și Sportului. Isteții, Buburuzele, Albinuțele și Steluțele și-au arătat îndemânarea la panoul de baschet , dar și la popice. Cele două probe au fost extrem de apreciate de cei mici.
“Ne-am distrat foarte frumos, am aruncat cu popicele și am jucat baschet. Am aruncat 6 popice. Am jucat și fotbal”, a spus un tânăr participant.
“M-am distrat. Am aruncat cu popice. Am dat și la baschet, unde mi-a plăcut mai mult. Mie îmi place sportul pentru că ne face bine la sănătate”, a adăugat o altă fetiță.
Cei de la școala 8, mulțumesc oaspeților pentru prezență și speră ca pe viitor să organizeze cât mai multe astfel de acțiuni pentru cei mai mici.
“Mulțumim educatoarelor de la grădinița Dumbrava Minunată. Am fost sprijiniți și ajutați de toată catedra de educație fizică, Ioan Stan și Iulian Mitru, iar premiile au fost oferite de către Cristina Acea, care nu are nevoie de nicio prezentare”, a declarat Artur Schvaner, profesor la Școala 8.
La finalul întrecerii de ieri, micuții concurenți au fost recompensați cu cupe, diplome și medalii, oferite de Direcția Județeană Pentru Sport și Tineret și Asociația Sportul pentru toți.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.