Peste 750 de angajați au fost puși pe liber de către Delphi Pachard începând de azi 01.02.2018. Conform unor surse demne de încredere, unii angajați au primit între 2 și 4 salarii compensatorii, altora li s-au oferit locuri de muncă în alte fabrici din țară. În luna februarie se vor finaliza comenzile aflate în producție și începând cu 2-3 martie fabrica își închide porțile. Un lucru este cert: administrația locală Moldova Nouă pierde prin această disponibilizare în masă foarte multe venituri. Dar, cine știe, poate Torma va angaja parte din disponibilizați la primăria Moldova Nouă care a devenit între timp și cel mai mare angajator local. Cum s-a ajuns în această situație, nu știm. Tot ce știm este că această societate a beneficiat atât de ajutor financiar din parte a primăriei Moldova Nouă, plus ajutor de stat pentru construcția halelor, cât și alte finanțări pe diferite proiecte. Ce spun persoanele implicate în realizarea proiectului Delphi Pachard Moldova Nouă? ,,Deloc plăcut să aud o veste atât de proastă. Un proiect de asemenea anvergură și la care am muncit din greu, să-și închidă porțile după numai 6 ani, mă pune pe gânduri. Ce fel de management au avut de s-a ajuns în această situație? Pe de altă parte, e greu de crezut că, cu infrastructura pe care o are atât primăria Moldova Nouă cât și Delphi Pachard să nu ,, sară în ochi,, investitorilor’’ spune Ion Chisăliță, primarul localității Moldova Nouă între anii 2008 – 2012 și inițiatorul acestui proiect.
Din discuțiile avute cu mai mulți angajați disponibilizați am înțeles că unul din motivele închiderii fabricii este lipsa resursei umane. ,,Eu unul nu cred că în Clisura Dunării nu sunt persoane care vor să muncească. La cât efort finaciar a făcut primăria Moldova Nouă și după 6 ani să închizi fabrica?! Greu de acceptat!” spune Dan Grecu, unul dintre consilierii PSD care a susținut acest proiect, pentru că e bine de știut că nu toți consilierii PSD au susținut acest proiect.
Eugen Băleanu, președintele Partidului Verde Moldova Nouă, de departe cel mai virulent, spune: ,,asta se întâmplă când se încheie contracte dezavantajoase în parteneriat public privat și în care primăria Moldova Nouă le pune totul ,,pe tavă,, celor de la Delphi, fără obligații prea mari din partea investitorului. Altfel s-ar fi pus problema dacă Delphi investea totul și nu primăria Moldova Nouă care a făcut eforturi majore pentru a finanța această operațiune cu 2 milioane de euro plus finanțările venite din partea statului pe diferite măsuri de finanțare! Mai închideau fabrica? Nu cred! Administrația locală trebuia să condiționeze investitorul de angajarea prioritară a persoanelor de pe raza orașului Moldova Nouă și nu din altă parte. Au preferat să plătească transporul muncitorilor cu microbuzele de la distanțe foarte mari în detrimentul muncitorilor aflați pe raza orașului. Adică, mai bine plătim transport și salariile să rămână mici…E, aici a fost problema majoră!”
Cărășanul
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.