Fiindcă în noaptea de 31 decembrie, la cumpăna dintre ani vor fi ,,de serviciu” cu nepoții sau vor avea musafiri, ori pur și simplu vor petrece acasă cu familie, peste 200 de pensionari din Reşiţa au dat ceasurile înainte şi au petrecut până în zori la ,,Anterevelionul pensionarilor” organizat de ,,Asociația Venerabilii” din Caras Severin. O urare de „La Mulţi Ani“ în avans, un cântec sau un dans, pot înveselii ochii şi sufletul unei persoane de vârsta a III-a Pensionarii au petrecut și au dansat după care au închinat un pahar de şampanie pentru 2018. Deşi majoritatea sunt trecuţi bine de 60 de ani şi aproape toţi sunt bunici şi străbunici, ei au făcut faţă cu brio ritmurilor latino, rock, disco, dar şi muzicii populare româneşti. Meniul a fost unul de deosebit: de la aperitiv și până la tort și șampanie. Și totul nu a costat decât 100 de lei de persoană, bani în care a fost inclus și transportul cu autobuzul care i-a dus la petrecere și i-a adus acasă pe pensionari. După aperitiv şi între felurile de mâncare de sărbătoare stropite cu țuică, vin și bere, petrecerea s-a încins rapid iar bunicuţele şi bunicii, s-au adunat cu toţii pe ringul de dans. Dacă încălzirea au făcut-o pe ritmuri folclorice, petrecerea a continuat cu dansuri pe ritmuri latino, nefiind uitate nici unul dintre şlagărele tinereţii Preţ de câteva ore, atmosfera din local, s-a întors în anii 70-80. Doamnele cochete au dansat alături de domni fercheşi, aranjaţi în costume unii dintre ei, chiar cu papion.
La ora 12, cu toţii au închinat un pahar de şampanie, au cântat cunoscutele cântece de petrecere, au servit o sărmăluţă şi şi-au urat ca şi-n 2018, când o fi mai rău, aşa să fie ca acum! Aşa cum scrie la carte, s-au ţinut cuvântări, s-au făcut urări şi s-a cântat ,,La mulţi ani!”.
Carasanul
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.