Torma primarul localitati Moldova Noua incompatibil??
Update:
Moldova Nouă cap de afiș în luna decembrie la capitolul scandal și reclamații. Existența unui posibil conflict de interese de natură administrativă și abuz de putere în formă continuată a primarului localității Torma Adrian sunt concluziile trase de către prefectura județului Caraș-Severin. Totul s-a declanșat în urma sesizărilor făcute de către o parte din consilierii locali sătui să tot fie terfeliți în presă și jigniți la tot pasul de către actualul primar Torma Adrian.
Vom prezenta pe scurt doar un punct din adresa trimisă de către prefectură consilierilor locali, urmând ca mâine să publicăm toate materialele referitoare la acest aspect juridic. În luna decembrie 2016, Torma inițiază un proiect de hotărâre și îl trece prin Consiliul Local, proiect referitor la încheierea unui contract de comodat cu Asociația Tommyland Moldova Nouă. Până aici nimic ilegal sau anormal însă lucrurile s-au schimbat radical în momentul în care în actele Asociației apare ca vicepresedinte chiar soția actualului primar- Torma Daniela Costela. Ce spune prefectura? Redăm integral pasajul referitor la acest punct:
,,Acordarea spatiului din incinta Centrului de Afaceri catre Asociatia Tommyland Moldova Noua sa realizat prin Hotararea Consiliului local nr.151/29/11/2016,avand la baza prevederile art.124 din Legea nr.215/2001 administratiei publice locale cu modificarile si complectarile ulterioare si art.874,2144-2157 din Codul civil.Conform prevederilor art.3 din hotarare primarului orasului impreuna cu Biroul Patrimoniu,Spatiu Locativ au fost inputerniciti cu ducerea la indeplinire a hotararii.In acest sens Primarul Orasului Moldova Noua a incheiat cu Asociatia Tommyland Moldova Noua contractul de comadat ,cu nr.124/14/12/2016 pentru o perioada de 5 ani.Contractul a fost semnat din partea unitati administrative teritoriale Moldova Noua ,de primarul orasului dl.Torma Adrian Constantin in calitate de reprezentant .,,
Din actele puse la dispozitie de catre executivul primariei s-a constatat ca,doamna Torma Daniela Costela –sotia primarului Orasului Moldova Noua,detine si functia de vicepresedinte al asociatiei precum si calitatea de membru fondator al asociatiei.
Conform prevederilor art.76 din Legea nr.161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice,a functiilor publice si in mediul de afaceri,prevenirea si sanctionarea coruptiei cu modificarile si complectarile ulterioare ,primarii si viceprimarii ,primarul general si viceprimarii municipiului Bucuresti sunt obligati sa nu emita un act administrative sau sa nu incheie un act juridic ori sa nu emita o dispozitie ,in exercitarea functiei,care produce un folos material pentru sine,pentru sotul sau ori rudele sale de gradul 1.
,,spune comunicatul prefecturi
Din informațiile noastre în anul 2016 au fost inițiate mai multe proiecte de către primarul Torma Adrian Constantin, proiecte care îi pot crea probleme juridice majore. Este interesant totuși cum a fost posibilă generarea unor proiecte în care să fie implicată și familia și nici un jurist sau secretarul primăriei, sau avocatul care reprezintă primăria să nu îl ,,tragă de manecă”?! Târârea într-un scandal inutil a Asociației Tommyland, o asociație iubită și îndrăgită în Moldova Nouă și nu numai, scandal care putea fi evitat dacă familia Torma nu ar fi dornică de atâtea funcții. Odată ales ca primar, adio afaceri cu soția ta. Rămâne de văzut care va fi rezultatul dat de Agenția Națională de Integritate. Și uite așa un slogan drag primarului Torma Adrian Constantin ,,Puterea de a face bine stă în noi,, s-a transformat rapid în ,,Puterea de a face bine familiei mele stă în voi”.
Cărășanul
1 Comment
Torma edilul de Moldova Noua,incompatibil?? – Banat24
6 decembrie 2017 at 15:39[…] citeste mai mult aici […]