Peste 800.000 de români îşi sărbătoresc maine 6 decembrie onomastica. Sf. Nicolae este al doilea Sfânt făcut de Dumnezeu, care stă alături de Părintele ceresc, în stânga Lui, iar în noaptea către Sf. Vasile, Dumnezeu şi cu Sf. Neculai stau la masă, arătându-se lumii în lumina mare, atunci când cerurile se deschid de trei ori.
Milostiv fată de săraci, Sfântul Nicolae ajută văduvele, orfanii si dăruiește bani tuturor oropsiţilor. El este, de asemenea, protector al copiilor, fiind primul moş darnic care le face acestora cadouri odată cu venirea iernii., Moş Nicolae, este aşteptat în fiecare an, în Noaptea de Ajun din 5 spre 6 decembrie. Copiii stiu că trebuie ca ghetuţele sau cizmuliţele lor să fie lustruite, deoarece Moş Nicolae va veni să aducă daruri celor cuminţi. Copiii neascultători primesc o nuieluşă, menită să îi atenţioneze si să le aducă aminte că trebuie să asculte de părinţii si bunicii lor. Pentru Moş Nicolae este suficient să se uite prin ferestre, la copiii care dorm, pentru a-şi da seama dacă un copil a fost ascultător sau nu.
Nuieluşa sau băţul Sf. Nicolae este o preluare si o interpretare a unui act din istoria bisericească. Sf. Nicolae, episcop al Mirelor Lichei (lângă Sion), a făcut parte dintre cei 318 părinţi episcopi care, la Sinodul Ecumenic de la Niceea din anul 325 d.H., au combătut erezia lui Arie (ce nega esenţa divină a Mântuitorului). Se spune că, în timpul disputei, Sf. Nicolae, altfel de o blândeţe ieşită din comun, l-ar fi pălmuit pe eretic, amintirea gestului său de pedeapsă dăinuind în conştiinţa populară prin „băţul lui Moş Nicolae”.
Despre milostenia si bunătatea sfântului se vorbeşte din cele mai vechi timpuri.Se spune că însuşi Sfântul Nicolae a ajutat trei fete sărmane din oraşul său, aducându-le dar de zestre, noaptea, fără a fi văzut. Casa în care trăiau cele trei surori fiind săracă, tatăl lor a plănuit să le vândă, crezând că astfel se va îmbogăţi. Dar Sfântul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinţa sa si, noaptea, pe furiş, el a aruncat o pungă plină cu galbeni în camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reuşit să se mărite curând. La fel a făcut Moşul si în următorii doi ani, pentru celelalte două surori.
De atunci si până în zilele noastre, cel mai iubit, Moş, aduce cadouri, fără a se arăta vreodată tuturor copiilor.
Voi aţi pregătit ghetuţele?
Carasanul
1 Comment
Carasanul » Moș Nicolae, azi pe buzele tuturor….. – Banat24
5 decembrie 2017 at 22:23[…] citeste mai mult aici […]