Echipa de fotbal feminin Banat Girls a încheiat turul de campionat. În ultima etapă Banat Girls a defilat la Baia Mare, în compania echipei Venus Maramureş. Jucătoarele din Banat s-au impus 3 – 2 în deplasarea de la Baia Mare.
După victoria de la Baia Mare, echipa din Banat rămâne lider și confirmă eforturile echipei manageriale formate din Daniel Amariei, Silviu Lupu, Cosmin Şuşman, Lucian Tismănar și Daniel Cocîrlă.
„Cu toate că suntem liderii acestui tur de campionat, încă mai este mult de muncă pentru a fi campioni şi a promova în Liga a II-a naţională. Vom continua antrenamentele și dorim să facem și un cantonament în această iarnă, pentru asigurarea condiției fizice din retur. Doresc să mulțumesc fetelor pentru că au avut încredere în noi și au demonstrat că au caractere frumoase și puternice. Sunt mândru de aceste fete minunate. Disciplina din echipă și-a spus cuvântul, iar atmosfera este cea care ne motivează cel mai mult, faptul că le putem aduce clipe de bucurie. Am vrea ca pe viitor să li se alăture cât mai multe practicante ale acestui sport. Mulțumesc și părinților fetelor pentru sprijin și pentru încrederea pe care ne-au acordat-o”, spune antrenorul Daniel Amariei.
„Banat Girls este cel mai frumos proiect la care am participat până acum. Nu este vorba doar de fotbal sau de sport, este vorba de suflete, de oameni și de prietenie. Toate aceste lucruri deosebite le-am unit în această echipă și până acum am dovedit că împreună putem fi pe primul loc! Vreau să mulțumesc tuturor celor care sunt implicați și tuturor celor care ne-au ajutat și ne ajută: Consiliului Local Gătaia și primarului Raul Cozarov pentru faptul că ne-au pus la dispoziție gratuit terenul de fotbal și Ambulanța, Consiliului Local Reșița și primarului Nelu Popa pentru că ne asigură baza Gloria pentru desfășurarea antrenamentelor și în special lui Costică Melniceanu, care este un om deosebit de sufletist pentru echipă. Totodată, mulțumim Consiliului Județean Caraș-Severin pentru implicarea în proiectul «Bănățencele joacă fotbal» și nu în ultimul rând sponsorilor care ne-au ajutat până acum să supraviețuim cheltuielilor care nu sunt deloc mici și care sperăm să ne fie alături și în continuare”, a declarat Daniel Surdu, managerul echipei.
În acest tur de campionat, Banat Girls a obţinut cinci victorii plus un succes în Cupa României: 3-0 cu Atletic Drobeta.
Related Posts
Apel la decență și respect: Mesajul președintelui Silviu Hurduzeu pentru cărășeni
S-A INTAMPLAT PE 27 NOIEMBRIE...
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
1 Comment
Carasanul » Banat Girls a încheiat turul – Banat24
30 noiembrie 2017 at 10:49[…] citeste mai mult aici […]