Gimnastele Clubului Sportiv Școlar din Reșița sunt pregătite de „Cupa României”. Cu emoții, dar și cu o pregătire zilnică, sportivele antrenate de Luminița Lațcu și Dana Tîrba pleacă la București cu gânduri mari. Cele mai mari speranțe se pun în Larisa Ristea, cea mai reprezentativă sportivă a clubului reșițean.
CSȘ Reșița intră în concurs la „Cupa României”, cu 8 gimnaste. Ansamblul “Mica Gimnastă”, compus din Sofia Perneu, Isabel Ungureanu , Alexandra Condescu, Larisa Trebuian, Alexandra Aldescu și Anamaria Mihalache, vor intra pe covorul de concurs din București, în încercarea de a urca pe podium. Reșița are calificate și două sportive la individual compus. Rebeca Grădinaru intră în competiție la fără obiect, iar Larisa Ristea la categoria a III-a.
„Intrăm în concurs la „Cupa României” cu Ansamblul “Mica Gimnastă”, compus din Sofia Perneu, Isabel Ungureanu , Alexandra Condescu, Larisa Trebuian, Alexandra Aldescu și Anamaria Mihalache. La indivual compus s-a calificat, în primele șase sportive, Rebeca Grădinaru, antrenata de Dana Tîrba, iar la categoria a III-a, Larisa Ristea. Sperăm să urcăm pe podium, dacă se poate. Sper ca fetele să aibă o evoluție frumoasă, să fiu mulțumită de ele. Sper să nu aibă ratări. Știu fetele exact ce au de făcut ca să fie bine. Cele mai mari speranțe se pun în Larisa Ristea. Sperăm să aibă o comportare bună, date fiind condițiile de la noi. Sperăm să își învingă emoțiile și să arate tot ce poate”, a declarat antrenoarea Luminița Lațcu.
„Cupa României” de gimnastică ritmică va avea loc la București, în perioada 7- 8 noiembrie. Sportivele vor fi însoțite în capitală de antrenoarele Luminița Lațcu și Dana Tîrba.
Related Posts
Cazul polițistului de 58 de ani și mesajele nepermise către o minoră: Tăcerea autorităților de la Moldova Nouă stârnește revoltă
Banatul Montan strălucește la Romexpo
S-A INTAMPLAT PE 22 NOIEMBRIE...
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
2 Comments
Carasanul » Gimnastele de la CSȘ pleacă la “Cupa României” – Banat24
6 noiembrie 2017 at 09:39[…] citeste mai mult aici […]
Carasanul » Gimnastele de la CSȘ pleacă la “Cupa României” – Banat24
6 noiembrie 2017 at 09:39[…] citeste mai mult aici […]