“Regele” asociază Reșița cu numele unui mare fotbalist. Gheorghe Hagi știa, încă de când a picat cu Reșița, la tragerea la sorți, că în orașul de la Poalele Semenicului s-a născut și a crescut Cristi Chivu, unul din fotbaliștii formați la Reșița, care a ajuns la cel mai înalt nivel.
Hagi nu a uitat nici de vremurile de mult apuse în Valea Domanului, dar nici de decarul Beldeanu, care a făcut mult timp parte din echipa “bună” a Reșiței. Deși oltean, Beldeanu a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști ai CSM-ului.
“De când am căzut cu Reșița, știam că vin într-un oraș unde a crescut un mare fotbalist, a avut un tată extraordinar, este vorba de Cristi Chivu, pe care îl stimez enorm și este un fotbalist extraordinar care a ajuns la cel mai înalt nivel. Știam că vin într-un loc unde s-a jucat fotbal, unde fotbalul e iubit. Pe vremea mea, când eram copil, știu că aveați o echipă foarte bună, un decar foarte bun, chiar dacă era oltean, Beldeanu. Sper să reveniți și voi la nivelul mai înalt al performanței, crezând, unnindu-vă și formând o echipă competitivă, care să revină mai sus, acolo unde ar trebui să fiți”, a declarat Gheorghe Hagi.
Marele Aurel Beldeanu, despre care vorbește “regele”, a jucat în Valea Domanului, între 1972 şi 1976 și a fost idolul reșițenilor în acea perioadă. Pe vremea lui Beldeanu, la Reșița se juca cu stadionul plin, indiferent de vreme, lumea era pe garduri, și prea puține echipe plecau cu puncte de la Reşiţa.
Related Posts
Cazul polițistului de 58 de ani și mesajele nepermise către o minoră: Tăcerea autorităților de la Moldova Nouă stârnește revoltă
Banatul Montan strălucește la Romexpo
S-A INTAMPLAT PE 22 NOIEMBRIE...
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
1 Comment
“Când eram copil, știu că aveați o echipă foarte bună!” – Banat24
26 octombrie 2017 at 07:55[…] citeste mai mult aici […]