Echipa de handbal feminin, CS Universitatea Reșița, a primit ieri după amiază, vizita liderului, CS Minaur Baia Mare. Într-un meci ce a contat pentru cea de-a IV-a etapă din actualul sezon competițional al Diviziei A de handbal feminin, reșițencele au ținut piept celei mai bune formații din serie, doar în primele minute de joc, când au condus cu scorul 5 – 1 pe tabela de marcaj.
CS Universitatea Reșița a început bine partida de ieri, în fața liderului, Minaur Baia Mare. Experiența handbalistelor din Baia Mare și-a făcut însă imediat apariția. În momentul în care s-au văzut conduse, băimărencele au început să nu mai facă greșeli. Meciul disputat ieri în polivalentă a arătat un lider greu de învins, un lider care a condus ambele reprize pe tabela de marcaj, scor 28 – 19 (15 – 10).
CSU Reșița s-a dovedit ieri, în Polivalenta reșițeană, o echipă prea mică pentru a face față liderului, care anul acesta țintește promovarea.
“A fost o partidă foarte bune, în care ambele echipe s-au întrebuințat. Victoria a fost de partea noastră. Anul trecut din păcate am avut experiența unei înfrângeri și atunci am încercat concentrarea mult mai mare la acest meci. Obiectivul nostru pentru acest sezon este promovarea în Liga Națională și trebuie să-l îndeplinim. Șansele sunt mari, dar noi trebuie să ne facem datoria în teren”, a declarat antrenoarea formației CS Minaur Baia Mare, Simona Maier Pașca.
Universitatea Reșița nu se dă la o parte însă. Este doar un meci pierdut, iar jucătoarele de la Reșița mai au atâtea etape de disputat. Cristian Busuioc recunoaște superioritatea jucătoarelor din Baia Mare și evidențiază faptul că, lotul baimărean are în componență multe jucătoare de Ligă Națională.
“Ne așteptam să avem un meci foarte dificil. Este o victorie meritată a echipei oaspete. Este una din echipele de tradiție ale handbalului feminin. Nu de mult jucau în Liga Națională și se pare că în acest an au un proiect bine pus la punct, cu jucătoare valoroase și experimentate, care până la urmă, cum s-a văzut în teren. Au făcut diferența. Din păcate nu am rezistat decât prima parte a jocului, după care, banca, zic eu, și experiența jucătoarelor care au evoluat deja în Liga Națională, s-a văzut în economia jocului. Venim după un eșec la limită la Vâlcea, acum am întâlnit echipa care se bate la promovare în acest an, Baia Mare”, a declarat antrenorul formației CS Universitatea Reșița, Cristian Busuioc.
După patru etape, Reșița nu excelează în clasament. Jucătoarele de la Reșița ocupp în acest moment locul 6 cu doar 6 puncte în cont. Următoarea etapă, CSU Reșița joacă în deplasare, duminică, 15 octombrie, la SC Mureșul Târgu Mureș. Înainte de jocurile etapei a V-a, liderul Diviziei A, seria B este CS Minaur Baia Mare cu 12 puncte, urmată de SCM Timișoara și Național Râmnicu Vâlcea, ambele cu 9 puncte în cont.
Related Posts
Cazul polițistului de 58 de ani și mesajele nepermise către o minoră: Tăcerea autorităților de la Moldova Nouă stârnește revoltă
Banatul Montan strălucește la Romexpo
S-A INTAMPLAT PE 22 NOIEMBRIE...
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
1 Comment
Carasanul » Liderul rămâne lider! CS Minaur Baia Mare a învins CSU Reșița – Banat24
12 octombrie 2017 at 11:04[…] citeste mai mult aici […]