Municipiul Reșița a găzduit recent un eveniment important pentru șahul din Reșița. Corneliu Bușu a fost omagiat, în cantina Universității “Eftimie Murgu” din orașul de la Poalele Semenicului.
Cea de-a doua ediţie a Memorialului „Corneliu Buşu”a avut loc zilele trecute, la Reșița. Acțiunea sportivă a cuprins două turnee cu omologare FIDE: turneul A – open general, adresat seniorilor, şi un turneu B al speranţelor – open juniori 16 ani. Șahiștii s-a duelat timp de trei zile, în cantina Universităţii „Eftimie Murgu”. Evenimentul a adunat la start 97 participanți – 55 în întrecerea seniorilor şi 42 la juniori.
Turneele au avut un nivel tehnic ridicat, iar competiţia, a fost una de excepţie, atât prin numărul şi calitatea jucătorilor, cât şi prin condiţiile şi premiile asigurate de organizatori.
„Avem un fond de premiere de peste 24.000 de lei, o sumă care nu s-a mai întâlnit până acum la concursurile organizate în Reşiţa. Asta, în primul rând graţie sponsorului principal, SC Plastomet, dar şi Consiliului Judeţean, care ne-a sprijinit în organizarea acestei competiţii. Ţinem să mai mulţumim Universităţii Eftimie Murgu, dar şi Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport, care s-au implicat de asemenea în organizarea unei competiţii pe care o dorim să rămână de un înalt nivel, aşa cum merită memoria celui care a fost Corneliu Buşu, primul preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Şah, căpitanul echipei de Superligă Muncitorul Reşiţa şi maestru internaţional al sportului. Se joacă un şah de înalt nivel, iar la primele mese avem jucători de mare forţă. Avem un mare maestru, o mare maestră, opt maeştri internaţionali, patru maeştri FIDE, maeştri naţionali şi candidaţi de maeştri, o pleiadă de jucători extrem de valoroşi cum n-am mai văzut la Reşiţa, şi cum rar poţi vedea la alte turnee din ţară”, a declarat Mihai Bolintiş, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Şah Caraş-Severin.
La finele întrecerii, locul I în turneul A a fost obținut de maestrul internaţional Lucian-Costin Miron, de la CS Universitar Ploieşti, cu 6 puncte. Podiumul a fost completat de maeştrii internaţionali Adrian-Marian Petrişor, 5,5 puncte, şi Dan Bogdan, 5 puncte – ambii, reprezentanţi ai clubului Vados Arad.
În ierarhia veteranilor, triou-ul fruntaş a fost Teodor Berinţan, Ioan Calomfirescu şi Ioan Păduraru, iar la feminin primele trei locuri au fost ocupate, în ordine, de Irina Ionescu, Daria Vişănescu şi Luminiţa Munteanu.
În turneul B, locul I la general a fost ocupat de Dragoş-Nicholas Vişănescu, urmat de Alexandru-David Korcsek şi de Eduard-Mihai Berechet, fiecare dintre ei reuşind să acumuleze 6 puncte. La juniori 12 ani, primele trei locuri au fost ocupate de Alex Korcsek, Diana Petculescu şi Andreea Albescu, întrecerea categoriei 10 ani i-a găsit în frunte pe Eduard Berechet, Alin Stîngu şi Albert Drăgoi, iar la micii jucători de 8 ani s-a impus Mihnea Sântimbrean, urmat de Ion-Valentin Văduva şi de Delia Geaca.
Related Posts
Cazul polițistului de 58 de ani și mesajele nepermise către o minoră: Tăcerea autorităților de la Moldova Nouă stârnește revoltă
Banatul Montan strălucește la Romexpo
S-A INTAMPLAT PE 22 NOIEMBRIE...
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
1 Comment
Carasanul » Memorialul “Corneliu Bușu”, un real succes – Banat24
28 septembrie 2017 at 10:39[…] citeste mai mult aici […]