„S-a strigat start” pentru echipele înscrise în Campionatul Județean de Minifotbal din Caraș- Severin. Lupta a început la finalul săptămânii trecute.
Ultima zi a săptămânii trecute a însemnat minifotbal, “la balonul lui Dorinel Munteanu”. Formațiile înscrise în Campionatul Județean de Minifotbal s-au adunat pentru un nou sezon competițional și pentru disputarea primei etape oficiale.
După o pauză de un an, a revenit și luptă să fie cea mai bună, formația Camera de Comerț, care în prima etapă a remizat 1 – 1 cu Steaua Reșița, după o partidă extrem de echilibrată. Au luptat la fel de strâns, Team 80’s și Muncitorul Reșița, meci ce s-a încheiat 5 – 4 pentru Team.
Participantă sezonul terecut la Cupa României, FC CSKA Reșița și-a demonstrat valorea și experiența încă din prima etapă, când s-a impus clar, cu scorul de 8 – 3, în fața echipei Humanitas Pro Deo.
“Ne așteptăm la un campionat frumos, cu fair play și devotament. Sperăm ca în acest sezon competițional, județul nostru să se prezinte la cupele naționale cu cât mai multe echipe și cu o prestație cât mai bună”, a declarat președintele Asociației Județene de Minifotbal din Caraș – Severin, Adrian Caracoancea.
De precizat ar mai fi faptul că unele meciuri din etapa I, seria I, pe zona Reșița, au fost amânate, din motive organizatorice, dar, potrivit președintelui Asociației Județene de Minifotbal din Caraș – Severin, Adrian Caracoancea, acestea se vor reprograma în perioada imediat următoare.
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.